FOTO Pentru prima dată în istorie, un ciclist câștigă de două ori Turul Ciclist al Sibiului

Ediția 2022 a Turului Ciclist al Sibiului a început sâmbătă, 2 iulie, cu un prolog prin Complexul Muzeal Național ASTRA din Sibiu, câștigat de Tim van Dijke (Jumbo – Visma).

În prima etapă, desfășurată duminică pe un traseu în premieră, cu plecare din Brezoi și cu o incursiune scurtă pe Transalpina, Filippo Fiorelli (Bardiani CSF Faizanè) a preluat tricoul galben de lider cu o victorie la un sprint redus la linia de finiș de pe Calea Dumbrăvii (Sibiu).

A purtat însă tricoul doar o zi: când cursa s-a îndreptat spre munți, luni, 4 iulie, câștigătorul de anul trecut, Giovanni Aleotti (BORA – hansgrohe), s-a impus cu o victorie răsunătoare pe urcarea de la Bâlea Lac. Și-a consolidat avantajul marți, 5 iulie, cu o victorie la proba de contratimp individual în cățărare la Păltiniș și și-a apărat avansul în ultima cursă a ediție, desfășurată tot ieri, pe un traseu rapid de aproximativ 100 de km.

FOTO Pentru prima dată în istorie, un ciclist câștigă de două ori Turul Ciclist al Sibiului

Pe podiumul final de la Piața Mare, Aleotti nu a sărbătorit doar tricoul galben, de lider în clasamentul general, ci și pe cel albastru, de lider în clasamentul pe puncte. „Sunt foarte fericit că am câștigat din nou Turul Sibiului, după un început de sezon deloc ușor”, a spus el la final. „Întotdeauna a fost o cursă frumoasă pentru echipă, că am câștigat de trei ori la rând acum. Suntem foarte fericiți de succesul nostru în Turul Sibiului.

Îmi place foarte mult această cursă, orașul, urcușurile”, a adăugat el.

Coechipierul său Cian Uijtdebroeks a câștigat clasamentul U23, iar Israel – Premier Tech a fost pe primul loc în clasamentul pe echipe. Emil Dima (Giotti Victoria – Savini Due) a câștigat tricoul roșu pentru cel mai bun finisher român al cursei și, cu atacul din ultima zi, Lukas Meiler (Team Vorarlberg) și-a asigurat nu doar tricoul alb de lider în clasamentul cățărătorilor, cât și tricoul verde de lider în clasamentul sprinterilor și pe cel portocaliu, pentru cel mai combativ ciclist din cursă.

FOTO Pentru prima dată în istorie, un ciclist câștigă de două ori Turul Ciclist al Sibiului

Podiumul Semi-etapei 3B Swoboda Technologies

  1. Stefano Gandin (Team Corratec)

    2. Michael Kukrle (Elkov – Kasper)

    3. Lukas Meiler (Team Vorarlberg)

Podiumul final al Turului Ciclist al Sibiului:

  1. Giovanni Aleotti (BORA – hansgrohe)

    2. Harm Vanhoucke (Lotto Soudal)

    3. Cian Uijtdebroeks (BORA – hansgrohe)

Tricouri distinctive și tricouri trofeu:

Tricoul galben COMPA, de lider Clasamentul General: Giovanni Aleotti (BORA – hansgrohe)
Tricoul albastru MARQUARTD, de lider în Clasamentul pe Puncte: Giovanni Aleotti (BORA – hansgrohe)

Tricoul alb JOYSON pentru cel mai bun cățărător: Lukas Meiler (Team Vorarlberg)
Tricoul alb cu buline ODU pentru cel mai bun tânăr: Cian Uijtdebroeks (BORA – hansgrohe)
Tricoul verde BOROMIR, pentru cel mai bun sprinter: Lukas Meiler (Team Vorarlberg)
Tircoul roșu KENDRION pentru cel mau bun român în Semi-etapa 3B – Cristian Răileanu (National Team Romania)

Tricoul roșu SOMA de lider în clasamentul celui mai bun român: Emil Dima (Giotti Victoria – Savini Due)
Tricoul portocaliu CONTINENTAL pentru cel mai combativ ciclist: Lukas Meiler (Team Vorarlberg)
Tricoul gri CORIDENT pentru cea mai bună echipă: Israel – Premier Tech

 

Parcursul Turului Ciclist al Sibiului 2022
2 iulie    Prolog Continental: Muzeul ASTRA, 2.3 km
3 iulie    Etapa 1 Kaufland: Brezoi – Sibiu, 206.9 km
4 iulie    Etapa 2 Gama IT: Sibiu – Bâlea Lac, 179.4 km
5 iulie    Semi-etapa 3A Promenada Sibiu: Curmătura Stezii – Păltiniș ITT, 12.5 km
5 iulie    Semi-etapa 3B Swoboda Technologies: Sibiu – Sibiu, 98.4 km

Palmersul Turului Cilist al Sibiului
2011      Alessio Marchetti (Centro Revisioni Cerone)
2012      Victor de la Parte (SP Tableware)
2013      Davide Rebellin (CCC Polsat – Polkowice)
2014      Radoslav Rogina (Adria Mobil)
2015      Mauro Finetto (Southeast)
2016      Nikolay Mihaylov (CCC Sprandi Polkowice)
2017      Egan Bernal (Androni – Sidermec – Bottecchia)
2018      Ivan Sosa (Androni Giocattoli – Sidermec)
2019      Kevin Rivera (Androni Giocattoli – Sidermec)
2020      Gregor Mühlberger (BORA – hansgrohe)
2021      Giovanni Aleotti (BORA – hansgrohe)

Ultima oră

Comentariul meu

Publică