Cum poți să ieși mai repede la pensie în România - Cât costă vechimea în muncă

În 2021, parlamentul a aprobat OUG 163/2020, prin care cetățenii care nu au suficientă vechime să încheie cu casele de pensii un contract de asigurare socială de până la 6 ani consecutivi.

După intrarea în vigoare a legii, peste 14.000 de persoane care au vrut să se asigure că pot să iasă la pensie fără să piardă bani. Intră în această categorie în special oameni care au lucrat în străinătate, la negru, relatează gândul.ro

Statisticile arată că aceste contribuții sunt la nivelul salariului minim brut pe economie, de 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că oamenii dau lunar câte 638 de lei. Pentru 6 ani vor achita aproape 46.000 de lei.

Statul nu a impus însă un plafon maxim, așa că există și persoane care s-au angajat să vireze sume mai mari, în speranța că vor avea o pensie acceptabilă.

Majoritatea celor care își plătesc anii lipsă sunt români care lucrează în străinătate sau chiar s-au stabilit în ţări ca Germania, Italia, Marea Britanie, Australia, Canada ori Statele Unite. Cele mai multe solicitări sunt pentru începutul anilor 2000.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică