Polițiștii sibieni au depistat doi șoferi drogați, în trafic, într-o singură zi. Aceștia se plimbau cu mașinile pe strada Școala de Înot și pe bulevardul General Vasile Milea.
Unul dintre ei a fost depistat în 4 iulie, în jurul orei 05,00, în municipiul Sibiu, pe strada Școala de Înot. Autoturismul era condus de un sibian de 20 de ani. „Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a relevat un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cel de-al doilea șofer a fost depistat tot în 4 iulie, în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, pe Bulevardul General Vasile Milea. Testarea conducătorului auto în vârstă de 31 de ani cu aparatul Drugtest a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.