Invitație la “Stână Fest” - Pe 6 și 7 Iulie în Muzeul în Aer Liber

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 6 – 7 iulie evenimentul denumit generic ,,Stână Fest”.

Acesta va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în 4 gospodării de oieri din Mărginimea Sibiului (sectorului păstorit). Aici vor fi organizate 8 ateliere interactive de confecționat/ folosit unelte din lemn specific bucătăriei tradiționale, dar și o reprezentație #live de muls oi și apoi de închegat lapte în ciubăr. Următorul pas este pregătirea de caș și telemea în crintă & fierberea zerului în ceaun, iar apoi oaspeții, adică vizitatorii muzeului, vor putea servi jintița. Între timp, va fi bătut untul în bădău. Toate aceste activități speciale vor fi puse în scenă de către trei oieri din Mărginimea Sibiului.

Invitație la “Stână Fest” - Pe 6 și 7 Iulie în Muzeul în Aer Liber

,,Oile dau lâna, care prelucrată de către femei, era sursa principală de îmbrăcăminte a familiei de oieri. Lâna, datorită compoziției sale, are capacitatea de a regla temperatura corporală, nu crează electricitate statică, vara ține răcoare iar iarna cald. Valoarea lânii în trecut era egală cu valoarea aurului. Femeile recondiționau fiecare țesătură deteriorată, prelungind viața acestuia pentru încă o bună perioadă de timp. Oaia, animalul cel mai menționat în Biblie, purtătoarea realității spirituale, își urmează protectorul și salvatorul după voce. Viața și activitatea zilnică a ciobanului este dependentă de existența turmei de oi. Vă așteptăm să descoperiți instrumentarul pentru pregătire a lânii și a laptelui de oaie și să degustați totodată brânzeturile rezultate cu posibilitatea de a le achiziționa de la producători.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA.

Invitație la “Stână Fest” - Pe 6 și 7 Iulie în Muzeul în Aer Liber

Evenimentul face parte din proiectul Animă ASTRA!, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

În cadrul Stână Fest 2022, vizitatorii Muzeului ASTRA vor avea ocazia să interacționeze cu haiducul, un personaj pitoresc din  folclorul și mitologia românească. Astfel, printr-un ghidaj tematic (animație culturală), cei interesați vor cunoaște aspecte importante din viața celor care își duceau traiul în munți și păduri, chiar la stâni, fugind de autorități. Prin urmare, va fi prezent și jandarmul rural, personaj al satului și al statului, purtând uniforma jandarmilor din România de după Primul Război Mondial, cu însemnele Regimentului 8 Jandarmi (având în subordine compania de jandarmi a județului Sibiu).

Invitație la “Stână Fest” - Pe 6 și 7 Iulie în Muzeul în Aer Liber

Programul evenimentului va cuprinde:

Activități care se derulează în cadrul programului ANIMĂ ASTRA

1.Atelier de confecționat instrumentar din lemn specific gastronomiei de odinioară și a celei contemporane.

2.Atelier demonstrativ de folosire a instrumentarului din lemn specific gastronomiei de odinioară și a celei contemporane:

– atelier demonstrativ de muls

– atelier demonstrativ de prelucrare a laptelui de oaie.

– ateliere de preparate tradiționale: cocoloș pe jar.

-pregătirea cheagului din rânză, saramurii, burdufului din piele de oaie.

3.Atelier  de recondiționare a textilelor din lână de inspirație urbană și rurală – de la prelucrare la recondiționare.

4.Beneficiile naturii în regiunea alpină: atelier explicativ al plantelor medicinale care cresc la munte.

Invitație la “Stână Fest” - Pe 6 și 7 Iulie în Muzeul în Aer Liber

Activități care se derulează în cadrul programelor de valorificare a patrimoniului ale Muzeului ASTRA.

1.Jandarmul și haiducul la stână: reconstituire istorică al unui aspect din viața oamenilor la munte.

2.Atelier pentru copii și adulți: confecționarea stânii din Rășinari 3D

3.Ghidaj tematic în gospodăriile din Rășinari și Sebeș, realitatea virtuală prin ochelari VR: lumânările din seu de oaie versus lumînările din ceară de albine.

4.Introducere în spațiul expozițional: instrumentarul folosit în celar și fierbătoare.

Invitație la “Stână Fest” - Pe 6 și 7 Iulie în Muzeul în Aer Liber
????????????????????????????????????

Drumul Haiducilor

Atât în trecutul istoric cât și în timpurile mai recente nu au fost puține momentele când traiul locuitorilor satelor și orașelor a fost tulburat de evenimente care le punea acestora în pericol nu numai avutul dar și viața. Astfel epidemiile, perioadele de foamete, războaiele și alte asemenea puteau deveni rapid parte componentă a vieții cotidiene. În aceste condiții reacția la aceste calamnităţi putea îmbrăca multe forme, una dintre ele fiind plecarea în pribegie a populației care suferea. Dacă asemenea situații se întâmplau, oamenii încercau să revină cât mai repede la gospodăriile lor și se străduiau să șteargă urmele nenorociriilor care se abătuseră asupra lor.

Invitație la “Stână Fest” - Pe 6 și 7 Iulie în Muzeul în Aer Liber

Când traiul era îngreunat și de diverse nedreptăți oameni curajosi, individual sau în grupuri, alegeau să opună un alt fel de rezistență, refugiindu-se în locuri greu accesibile, căutând protecția munților și pădurilor, revenind în așezări pentru a se răzbuna pe autorii injustițiilor. Acești oameni, care au luat legea în propriile mâini, aplicând o formă originală de justiție și care au ales un drum singuratic și presărat cu pericole, vor fi cunoscuți în popor drept haiduci. Haiducii vor popula folclorul și mitologia românească inspirând pe anonimii autori de poezii și cântece populare și atrăgând, mai târziu, atenția istoriciilor. Mai puțin cunoscut este faptul că fenomenul haiduciei s-a manifestat până aproape de vremurile noastre, în plin secol XX, ținutul Sibiul fiind locul unde și-au desfășurat activitatea unii dintre ultimii haiduci români.

Invitație la “Stână Fest” - Pe 6 și 7 Iulie în Muzeul în Aer Liber

Pornind de la cele scrise mai sus vizitatorii muzeului pasionați de istorie, dar și cei mai curajoși dintre ei, sunt invitați să pășească într-o lume misterioasă și, în același timp, familiară, într-o lume cu lumini și umbre, cunoscându-i mai bine pe unii dintre eroii folclorului românesc, în cadrul evenimentului Stână Fest 2022/ Cocoloş, Caş şi Smântână/ Toate-s Bune ca la Stână/ De pe-un Cojoc de Stână!Întâlnirea cu aceştia se va desfăşura în zilele de miercuri (6 iulie) şi joi (7 iulie), începând cu orele 12,00, punctul de întâlnire fiind gospodăria cu ocol întărit din Măgura, din cadrul sectorului păstorit.

Ultima oră