Din cauza faptului că numărul de cazuri COVID-19 s-a dublat față de săptămâna trecută, Ministrul Sănătății a anunțat că centrele de testare covid se vor redeschide, iar masca ar putea deveni din nou obligatorie.
Au fost înregistrate 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în perioada 27 iunie – 3 iulie, un număr aproape dublu faţă de săptămâna precedentă, scrie digi24.
„Ce trebuie să facă o persoană care are simptome COVID? Să se testeze la medicul de familie. Repunem în funcţiune şi acele centre de testare care vor fi accesibile persoanelor, mai ales în weekend, unde se pot duce să preleveze o probă, dacă au simptomatologie, după care fie rămân în observaţie la medicul de familie, care poate să le prescrie şi un tratament, fie merg la un centru de evaluare. Sau, în cazul unei evoluţii mai grave, se duc la spital”, a spus ministrul.
Masca de protecție în spații închise
Rafila a menţionat că se menţin recomandările referitoare la utilizarea măştii în spaţiile închise, igiena mâinilor şi aerisirea spaţiilor publice. Totodată, a subliniat că aceste măsuri nu sunt impuse momentan, ci reprezintă recomandări.
„Nimeni nu impune nimic. Sunt doar recomandări, ca să putem să avem o vară cât mai liniştită, să ne putem face concediile, să nu fim în niciun fel în situaţia de a nu putea să mergem în concediu, pentru că ne îmbolnăvim noi sau membrii familiilor. Utilizarea măştii în spaţii închise sau mijloacele de transport în comun şi evitarea aglomeraţiei sunt măsuri deja cunoscute, la fel ca şi igiena mâinilor. Autorităţile locale ar trebui să aibă în vedere igienizarea periodică a mijloacelor de transport în comun. Să asigurăm aerisirea spaţiilor publice. Este una dintre metodele cele mai eficiente de reducere a transmiterii. Nu costă nimic, trebuie doar iniţiativă şi rigoare”, a mai spus el, potrivit Agerpres.