Doi indivizi au fost filmați în timp ce se cocoțau pe o mașină aflată în mers în zona centrală a Sibiului. Aceștia au ieșit pe geamurile din spate, după care s-au urcat pe plafon. Cel care conducea autoturismul și-a continuat drumul liniștit. Polițiștii au văzut imaginile, iar acum teribiliștii sunt căutați pentru a fi trași la răspundere.
În imaginile transmise pe adresa redacției de către un cititor Ora de Sibiu se poate vedea cum doi tineri au ieșit pe geamurile din spate ale unui autoturism, după care au încercat să se urce pe plafon. Unul dintre ei s-a cocoțat în timp ce mașina era în mers. Totul s-a întâmplat miercuri seara, pe bulevardul Victoriei, în zona sediului vechi al Primăriei Sibiu.
Imaginile au fost văzute și de polițiștii sibieni. Aceștia spun că astfel de comportamente nu sunt tolerate, iar teribiliștii vor fi căutați pentru a răspunde pentru faptele lor. „Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu s-au autosesizat în baza imaginilor apărute în spațiul public și efectuează verificări pentru a identifica autoturismul și persoanele din imagini și a lua măsurile legale care se impun. Precizăm că, astfel de comportamente în trafic nu doar contravin legislației în vigoare ci sunt și extrem de periculoase”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
sa verifice pe camerele care au impanzit Sibiul si vor gasi imaginile necesare