Valoarea tichetelor de masă crește cu 50 la sută

Măsurile privind creșterea valorii tichetelor de masă de la 20 la 30 de lei și a majorării pensiilor pentru bătrânii cu venituri sub 2.000 de lei, au intrat în vigoare azi, 1 iulie.

Premierul Nicolae Ciucă anunţă intrarea în vigoare, de vineri, a măsurilor referitoare la creşterea valorii tichetelor de masă şi acordarea unui ajutor de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 lei.

„De astăzi, intră în vigoare încă două măsuri importante din pachetul „Sprijin pentru România”, prin care protejăm românii afectaţi de creşterile de preţuri. 1 – Valoarea tichetelor de masă va creşte cu 50%, de la 20 la 30 de lei. 2 – Pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei (după cel acordat în ianuarie celor cu pensii sub 1.600 de lei)”, a scris Ciucă pe Facebook.

El a precizat că Guvernul va continua să implementeze măsuri de sprijin pentru cetăţeni în această perioadă.

„Misiunea noastră este să trecem cu bine ţara prin crizele multiple care ne afectează şi să demarăm reformele masive asumate prin PNRR”, a adăugat prim-ministrul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică