Criză acută de personal la magazinele din Sibiu - „Sunt persoane care vin o zi și după dispar”

Criza de personal pentru magazinele alimentare din Sibiu ia amploare. Pe tot mai multe uși ale marketurilor din oraș sunt lipite anunțuri de angajare.

Vânzătorii și lucrătorii comercianți sunt unele dintre cele mai căutate locuri de muncă din Sibiu. La începutul lunii iunie, erau publicate aproape 50 de posturi de angajare ca agent vânzări și lucrător comercial și peste 1.400 de locuri de muncă în total pe site0ul AJOFM Sibiu.

Printre cele mai căutate locuri de muncă, înregistrate de AJOFM Sibiu sunt: inginerii de sistem software (96 de posturi), operatori, muncitori necalificați, agenți vânzări, mecanici auto, agenți de securitate, manager de proiect informatic, montator subansamble, muncitori necalificați în construcții, confecții, ambalarea produselor, tehnicieni electronică, proiectant inginer.

La Profi se caută persoane care să ocupe peste 40 de locuri de muncă, în județul Sibiu. Posturile pentru care se caută noi angajați sunt: casieri, lucrători comerciali, șefi de tură, operatori prețuri și vânzători raioane. Problema cu care se confruntă patronii este că mulți angajați renunță după câteva săptămâni sau chiar zile de muncă.

„Problema de personal nu cred că e numai la noi. Într-adevăr oamenii nu sunt serioși, vor bani mulți și muncă puțină. Vin, văd despre ce e vorba o săptămână, două, trei și apoi pleacă. Eu cred că nu își mi dau interesul, mai ales pe tineri nu mai sunt interesați să aibă o vechime, ei vor bani mulți să se plimbe. Nu avem nici salarii foarte mari, dar pentru munca pe care o prestează eu zic că este foarte bine. Dacă ai vechime ai salariu mai mare. Posturile de casieri și lucrători comerciali ridică cele mai mari probleme. Sunt persoane care vin o zi și după numai dau niciun semn, le trimiți lichidarea și gata, n-ai ce să le faci”, spune Bianca Stancu, managerul magazinului Profi, de pe strada Turnului.

Kaufland caută persoane care să ocupe patru posturi de lucrător comercial, dintre care unul pentru persoanele cu dizabilități, casieri și îngrijitori clădiri. Tot în Sibiu, la supermarketurile LIDL din Sibiu se caută mai mulți vânzători.

De asemenea, pe site-ul Carrefour, la secțiunea cariere, sunt 17 locuri de muncă pentru cei care caută să lucreze ca șef de raion, șef relații cu clienții sau recepționer marfă.

În anul 2021, s-au înregistrat aproape 5.000 de șomeri în județul Sibiu, 1.047 dintre ei având vârste cuprinse între 40 și 49 de ani, 784 de șomeri între 30-39 de ani, peste 770 cu vârste de peste 55 de ani. Peste 490 de șomeri cu vârste sub 25 de ani, 219 persoane cu vârste cuprinse între 25-29 și 640 de șomeri cu vârste între 50 și 55 de ani.

 

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Niste nesimțiți. Funcții date pe stat în genunchi sau pe nepotisme. Câteva vaci obosite pe funcții de conducere care taie și spânzură. Și urla că niste maimuțe de dimineața până seara. Analfabeți cu pretenții de oameni cu studii făcute pe bune. Pleaca personalul de scârbă, nu din alta cauză. Pe lângă faptul că trebuie să îndure niste clienți ordinari și fără bun simt, mai trebuie sa asculte și insultele unor „șefi” care cred că au lumea la picioare. Salarii de căcat, in niste magazine mizerabile și de cacat, cu conducere de căcat. Nu mai denaturați realitatea. Pleacă vreodată cineva de la un loc de muncă unde e tratat civilizat și are liniște?

  2. Magazinele mentionate mai sus sunt cele mai neserioase si cu angajati si cu clienti.De ce lidl de exemplu nu are probleme cu forta de munca?