Polițiștii au dat peste 500 de amenzi în trafic în weekend - Mulți șoferi băuți, prinși la volan în Sibiu
FOTO: arhivă

Polițiștii sibieni au continuat și în acest weekend acțiunile de prevenire și combatere a încălcării normelor rutiere pe drumurile publice. Astfel, au constatat 16 infracțiuni la regimul rutier, au ridicat în vederea suspendării 35 permise de conducere și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale. Mulți șoferi băuți au fost prinși în trafic și s-au ales cu dosare penale. 

Polițiștii au dat peste 500 de amenzi în trafic în weekend - Mulți șoferi băuți, prinși la volan în Sibiu

Unul dintre șoferi a fost prins la data de 25 iunie, în jurul orei 19:40. „Polițiștii rutieri din Mediaș au oprit pentru control în trafic, pe strada Gloria, un conducător auto, în vârstă de 51 de ani, localnic. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La aceeași dată, în jurul orei 13:00, polițiștii rutieri din Mediaș, oprit pentru control în trafic, pe strada S. L. Roth, un conducător auto, în vârstă de 53 de ani, localnic. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Poliției Municipiului Mediaș s-au deschis două dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot în 25 iunie, în jurul orei 21:55, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, au oprit pentru control în trafic, pe Aleea Șteaza din municipiu, un conducător auto în vârstă de 36 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Ziua următoare, în jurul orei 01:50, polițiștii Biroului Rutier Sibiu, au oprit pentru control în trafic, pe strada Ion Neculce din municipiu, un conducător auto în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Armeni. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere. La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și conducere unui autoturism fără a deține permis de conducere.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică