Eleva Școlii Populare Sibiu alături de Horia Brenciu pe scena FITS

Pentru prima dată, o elevă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sibiu a fost alături de Horia Brenciu pe scena FITS.

Una dintre cele trei fete care au fost invitate duminică seara, alături de Horia Brenciu, în primul lui concert din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) este Petra Polgar, elevă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sibiu, care cu o zi înainte a obţinut premiul III la Festivalul Internațional „Ursulețul de Aur” din Baia Mare.

 “M-am simțit minunat pe scena cu Horia Brenciu. A fost prima data când am urcat pe scena alături de un artist atât de îndrăgit de public, este artistul preferat al tatălui meu și m-am bucurat  sa fiu atât de aproape de dansul. Pur și simplu o mâna m-a tras spre scena, era o domnișoara care mi-a spus: ”Horia Brenciu a chemat trei fete pe scena” și am mers cu ea. Îi sunt foarte recunoscătoare. Interacțiunea cu publicul a fost fantastica si m-am simțit de parca făceam parte din trupa. A fost un moment de neuitat!”, a declarat Petra Polgar.

 Petra şi alte două fete au avut şansa să cânte şi să danseze alături de Horia Brenciu şi Orchestra pe scena celui mai mare festival ar artelor spectacolului din România, în faţa a 40.000 de oameni.

Petra Polgar de la clasa de canto muzică ușoară coordonată de Iulian Țicală a obţinut în acest an, premiul III la Festivalul Internațional „Ursulețul de Aur” din Baia Mare, premiul II la Festivalul Internațional „HermannstadtFest” de la Sibiu şi două premii I, unul la Concursul Internațional “Music is in the air” de la Slănic, celălalt la concursul copii și adolescenți “LUCKYKIDS” de la Roman.

Ultima oră