Evgenia, ucraineanca refugiată în Mediaș, cere ajutorul sibienilor - "Avem nevoie de două biciclete"

O mamă ucraineancă cere ajutorul sibienilor. Își dorește să le cumpere biciclete fetițelor cu vârste de 12 și 5 ani, însă se confruntă cu problema banilor.

Evgenia, mama ucraineancă refugiată în Mediaș în urma războiului, are nevoie de două biciclete pentru fetițele ei. Pentru moment, încă nu a reușit să își găsească un loc de muncă, iar banii sunt în continuare o problemă. Cei care sunt dispuși să doneze două biciclete, una cu două roți pentru fetița de 12 ani și una cu patru roți pentru fetița de 5 ani, o pot trimite mesaj la adresa de e-mail a redacției Ora de Sibiu: oradesibiu@gmail.com.

De asemenea, Evgenia este dispusă să plătească o sumă mică pentru bicicletă, în cazul în care cineva din Sibiu sau Mediaș vrea să le vândă. „Avem nevoie de două biciclete pentru Veronika, 12 ani, și Anastasia, 5 ani. Fetele au biciclete acasă, în Kharkov, dar este foarte scump să le aducem în România și durează cel puțin o lună jumătate”, spune Evgenia într-un mesaj.

Veronika, fetița cea mare, vinde jucării din pluș croșetate de ea pentru a-și ajuta familia.

 

 

Ultima oră