Ziua Drapelului Național sărbătorită în weekend la Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș, alături de Unitatea Militară 01810 și de reprezentanți ai cultelor religioase din localitate, marchează și în acest an Ziua Drapelului Național.

Festivitățile dedicate acestui important moment se vor desfășura în zilele de 25 și 26 iunie 2022, printr-o serie de ceremonialuri militare, religioase și civile dedicate drapelului tricolor și însemnelor naționale.

Sâmbătă, 25 iunie 2022, începând cu ora 17:00, în Piața Corneliu Coposu va avea loc ceremonialul militar de coborâre a Drapelului Național, urmat la ora 17:30 de oficierea slujbei de sfințire a Drapelului Național la Catedrala Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mediaș.

Duminică, 26 iunie 2022, manifestările vor continua în Piața Corneliu Coposu, la 11:30, cu ceremonialul militar de înălțare a Drapelului Național și momente festive.

Ziua Drapelului Național evocă momentul istoric de la 1848, an în care tricolorul a fost recunoscut și instituit oficial ca drapel și simbol unitar al națiunii române.

Ziua Drapelului Național sărbătorită în weekend la Mediaș Ziua Drapelului Național sărbătorită în weekend la Mediaș Ziua Drapelului Național sărbătorită în weekend la Mediaș

Ultima oră

Comentariul meu

Publică