Ziua Drapelului Național sărbătorită duminica în Piața Mare

Ceremonialul militar-religios organizat cu ocazia Zilei Drapelului Național duminică, 26 iunie a.c., începând cu ora 9:00, se va desfășura în Piața Mare din Sibiu, la catargul pe care este arborat Drapelul României.

Sunt invitați să participe toți cetățenii care poartă în suflet cele trei simboluri naționale ale României, parte a identității noastre: Drapelul național, Stema națională și Imnul național.

Ceremonialul va avea loc în prezența  parlamentarilor sibieni, a prefectului județului Sibiu, a factorilor de conducere ai județului, municipiului și garnizoanei, a veteranilor de război,  a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” filiala Sibiu.

Evenimentul va fi precedat în 25 iunie a.c., la ora 17:30 de slujba de sfințire a Drapelului oficiată de Înalt Prea Sfinția Sa dr. Laurențiu Streza, preotul paroh și preotul militar în Catedrala Mitropolitană. La ora 18:00, în Piața Mare în prezența comandantului gărzii purtătoare a drapelului și a unui trompet, pe semnalul „stingerea”, drapelul României va fi coborât și desprins de pe catarg, iar drapelul sfințit va fi preluat de garda drapelului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică