O șoferiță cu permisul suspendat a făcut accident în centrul Sibiului - Era beată
FOTO arhivă

O șoferiță în vârstă de 59 de ani, care avea permisul de conducere suspendat, a produs un accident în centrul Sibiului în timp ce mergea cu spatele. Oamenii legii care s-au deplasat la fața locului au testat-o cu aparatul etilotest și au descoperit că era băută. 

„La data de 20 iunie, în jurul orei 11:30, o sibiancă în vârstă de 59 de ani, a condus autoturismul pe strada Gheorghe Lazăr înspre strada Magheru din municipiul Sibiu, pe un sector de drum public cu acces interzis direcției sale de deplasare, iar la efectuarea manevrei de mers cu spatele a acroșat un autoturism parcat regulamentar”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Testarea alcoolscopică a femeii a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că sibianca a condus mașina fără a deține permis de conducere, exercitarea acestui drept fiindu-i suspendată.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având exercitarea acestui drept suspendată.

Ultima oră