FOTO Cel mai mare pește de apă dulce cântărește 300 de kilograme
FOTO Profimedia

Un peste de 300 de kilograme a fost pescuit în fluviul Mekong din Cambodgia. Este cel mai mare pește de apă dulce despre care se știe să fi fost pescuit până în prezent, spun specialiștii.

Pisica de apă pescuită în 13 iunie a doborât precedentul record, deținut de un somn gigant de 293 de kilograme, prins în Thailanda în 2005. Nu există însă o bază de date cu cei mai mari pești de apă dulce din lume, relatează Digi24.

Fluviul Mekong este bogat în biodiversitate, dar pescuitul excesiv, barajele și poluarea amenință ecosistemul său fragil.

„În 20 de ani de cercetare a peștilor giganți din râuri și lacuri de pe șase continente, acesta este cel mai mare pește de apă dulce pe care l-am întâlnit sau care a fost documentat oriunde în lume”, a spus Zeb Hogan, un biolog care conduce Wonders of the Mekong, proiect de conservare a speciilor.

În noaptea de 13 iunie, un pescar de pe insula Koh Preah a sunat pentru a le spune cercetătorilor că a prins o pisică de apă „foarte mare”. A fost nevoie de 12 oameni pentru a o aduce la țărm, potrivit CNN. S-a dovedit a avea 3,98 metri lungime și 2,2 metri lățime.

După ce i-a fost pus un cip cu ajutorul căruia să-i fie monitorizate deplasările, paștele a fost eliberat înapoi în râu.

În limba locală, peștele se numește „Boramy”, ceea ce înseamnă lună plină, din cauza formei sale rotunde.

Pisica uriașă de apă dulce este o specie pe cale de dispariție. Aceasta este al doilea exemplar uriaș examinat de echipa de cercetători din luna mai. Tot în Cambodgia a fost prinsă o femelă care cântărea 181 kg. Și aceasta a fost eliberată în apă.

Ultima oră