Biciclist lovit de o mașină la Mediaș - A fost transportat la spital
foto: arhivă

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit, marți după-amiaza, la un accident rutier produs pe strada 1 Decembrie din municipiu. Un biciclist a fost acroșat de un autoturism. 

Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că o șoferiță, în vârstă de 64 de ani, din Mediaș, în momentul în care a efectuat manevra de mers cu spatele ar fi acroșat un bărbat aflat pe bicicletă.

Biciclistul, un localnic în vârstă de 53 de ani, a fost rănit, fiind transportat conștient la spital. „La fața locului salvatorii au acordat îngrijiri medicale unui bărbat de aproximativ 63 de ani, care este transportat la CPU Mediaș cu un traumatism facial”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier.

Ultima oră