Weekend activ pentru jandarmii sibieni - Au dat amenzi de aproape 3.000 de lei
FOTO arhivă

În perioada 18-19 iunie, jandarmii sibieni au desfășurat activități pe raza județului Sibiu, pentru siguranța tuturor celor care au participat la evenimentele programate, dar și pentru siguranța turiștilor.

În urma desfășurării misiunilor, jandarmii au aplicat patru amenzi în valoare totală de 2900 de lei si nouă avertismente scrise. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legii nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, nerespectarea obligațiilor de a lasa locul în care este desfășurată activitatea de picnic curat și nealterat și de a aprinde focul doar în locurile special amenajate și supravegherea acestuia în permanență.

De asemenea, două dintre avertismente au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legii nr. 407 / 2006 – vânătorii și a protecției fondului cinegetic, respectiv două persoane au fost surprinse de echipajul de jandarmerie în timp ce circulau în fondul cinegetic Rășinari fără a face dovada acordului gestionarului.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu sunt permanent la datorie, pentru siguranța cetățenilor. Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul forțelor de ordine aflate în dispozitiv sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Ultima oră