Bacalaureat 2022 – Aproape 120.000 de candidați susțin luni prima probă a examenului

Aproape 120.000 de candidați din întreaga țară sunt așteptați luni la prima probă a bacalaureatului, cea scrisă la Limba şi literatura română.

Bacalaureat 2022 – Aproape 120.000 de candidați susțin luni prima probă a examenului

Ministerul Educației anunță că probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de bacalaureat vor începe luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. În toată țara au fost organizate 475 de centre de examen, relatează Mediafax.

Potrivit datelor transmise de comisiile județene de organizare a examenului de bacalaureat, 117.219 candidați din toate promoțiile sunt așteptați să participe la prima probă, cea la Limba şi literatura română. Conform regulamentului, există candidați din promoțiile anterioare care susțin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate și recunoscute în sesiunile precedente.

Marți, a fost programată proba obligatorie a profilului (matematică și istorie) iar miercuri va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la limba si literatura maternă se va desfășura joi.

Toate probele țin trei ore, încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie, până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Afișarea rezultatelor finale se va face pe 1 iulie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică