UPDATE: TIR plin cu țigări de contrabandă depistat pe Valea Oltului - Șoferul avea și droguri în cabină
foto: arhivă

Polițiștii vâlceni au depistat, în cursul zilei de joi, pe Valea Oltului, un TIR care circula pe direcția Sibiu – Vâlcea și în interiorul căruia se aflau țigări de contrabandă. 

UPDATE: TIR plin cu țigări de contrabandă depistat pe Valea Oltului - Șoferul avea și droguri în cabină

UPDATE

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Verificările au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Vâlcea, fiind descoperite 11.200.000 de țigarete, valoarea acestora urmând a fi stabilită de către instituțiile abilitate.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau comercializare, pe teritoriul României, a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete. Față de conducătorul auto, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIREA INIȚIALĂ

În cursul zilei de 16 iunie, polițiștii vâlceni au depistat un bărbat, care conducea un tir, pe Drumul Național 7, direcția Sibiu- Vâlcea.

„În urma controlului vehiculului, s-a constatat că acesta transporta țigarete netimbrate. În acest moment, se fac verificări pentru a se stabili cu exactitate cantitatea de țigarete, proveniența acestora și prejudiciul creat”, transmit reprezentanții IPJ Vâlcea.

Totodată, în cabina tirului au fost găsite și substanțe psihoactive. Conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea prelevării probelor de sânge.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică