Preparate vechi de sute de ani gătite la Târgul comunităților rurale din Muzeul Astra

Muzeul ASTRA organizează duminică, 19 iunie 2022, între orele 10 și 16, evenimentul Târgul comunităților rurale ediția a XXVII-a, Țara Oltului. Vor fi puse în scenă ateliere gastronomice și un program artistic specific din comuna Arpașu de Jos, satele Arpașu de Jos, Arpașu de Sus, Nou Român.

10 gospodine din zona respectivă vor fi pregăti două preparate după rețete tradiționale vechi de sute de ani. De asemenea, în același cadru vor fi prezenți doi meșteșugari din Arpașu de Sus cu ateliere de coasere a elementelor de port popular în ii, cămăși și cojoace.

,,Duminica aceasta vom avea prilejul să cunoaștem mai bine comunitatea din Arpașu de Jos printr-un program complex: spectacol de muzică și dansuri populare susținut de membrii Ansamblului Comorile Arpașului, ateliere meșteșugărești, ateliere gastronomice și un târg cu produse tradiționale pregătite cu dăruire în Țara Oltului. În toate aceste activități vom fi îndrumați de reprezentanții comunității din satele: Arpașu de Jos, Arpașu de Sus și Nou Român. Programul va începe prin desfășurarea de ateliere gastronomice realizate de gospodine din Arpașu de Sus. Potrivit perioadei calendaristice și producției agricole din mănosul câmp ale Arpașului, se vor prepara două mâncăruri specifice locului: ciorbă acră de găină și tocană de cartofi noi cu cârnaț din oală. Gospodinele ne vor povesti și despre alte mâncăruri specifice satelor legate de perioada verii: zama de chim cu găluște (chimenul se smulgea din iarba înainte de a fi cosită, astfel că venind de la lucrul câmpului, femeile aduceau păpuși de chimen pe care îl lăsau pe gard la uscat, ca mai apoi să facă această zamă în zilele de post ținute cu multă credință), ciorba de salată cu păpăradă și cârnaț, tocana de bureți usturoși gătiți cu unsoare, ceapă, iar la sfârșit cu brânză, tocană de ceapă – făcută din frunzele verzi de ceapă care se adaugă tăiate peste creste de slănină prăjite, preparatul trebuia să fie însoțit de o felie zdravănă de pâine de cuptor. Pentru cele două preparate care se vor găti în fața vizitatorilor se vor folosi legume din belșug, demonstrând faptul că pentru a se găti, în gospodăria tradițională, ingredientele se procurau din ogradă și din grădina de legume de lângă casă, fapt ilustrat și la Târgul de țară prin grădinile de legume ale muzeului care încep să își ofere roadele. Producătorilor prezenți în mod obișnuit la Târgul de țară li se vor alătura și alții cu cele mai bune produse din Arpașu de Jos, de la poalele munților Făgăraș: pâine și cozonac, produse lactate, produse apicole, gemuri, dulcețuri și siropuri. Pentru a atrage atenția asupra importanței folosirii sacoșilor de pânză așa cum la sat se folosea traista țesută, specifică fiecărui sat, unul dintre participanți va primi în dar o traistă cu merinde, specifică Arpașului de Sus.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.

Artiștii ansamblului Comorile Arpașului vor susține un spectacol de dansuri populare, însoțite de un concert susținut de interpreții: Bogdan Antonia, Cârțoroșan Sonia și Cârțoroșan Daria. Toate activitățile acestui eveniment fac parte din Programul ,,Târgul de țară. grădină și peisaj”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică