Colegiul Octavian Goga se extinde în spațiile de la Colegiul Tehnic Cibinium

Peste 1.900 de elevi urmează cursurile la Colegiul Național Octavian Goga, la nivel primar, gimnazial și liceal, fiind astfel necesară extinderea spațiilor unității de învățământ, mai ales pentru eliminarea cursurilor în două schimburi. Primăria Sibiu a identificat o nouă soluție pentru extindere, primarul Astrid Fodor solicitând acordul de principiu al Consiliului Local în ședința din luna iunie:

Colegiul Octavian Goga se extinde în spațiile de la Colegiul Tehnic Cibinium

“Propun extinderea Colegiului Octavian Goga în spațiile situate în imediata vecinătate, pe str. Dealului, utilizate în prezent de Colegiul Tehnic Cibinium. Acesta din urmă se va muta în clădirea fostului Liceul CFR. Subliniez că mutările se vor realiza numai după ce clădirea Liceului CFR va fi complet reabilitată astfel încât să asigure condiții optime pentru desfășurarea cursurilor. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și conducerea celor două unități de învățământ și-au exprimat deja acordul pentru această soluție.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Varianta a fost identificată în contextul în care, clădirea fostului Liceului CFR de pe str. J. S. Bach a rămas definitiv în proprietatea Municipiului Sibiu după respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a cererii de retrocedare formulate de Biserica Evanghelică C.A. Sibiu asupra imobilului. Primăria Sibiu a alocat din bugetul aferent acestui an suma necesară pentru întocmirea documentațiilor tehnice în vederea reabilitării imobilului. Suprafața totală pe care o vor oferi cele 3 corpuri de clădire și terenuri depășește 8.000 de mp.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică