kiwi finance - scurtătura fără bătaie de cap și fără nervi pentru un credit la bancă
Echipa Kiwi Finance Sibiu planifică ziua de lucru la cafeaua de dimineață

Gabriela avea nevoie de bani ca să-și împlinească un vis – să cumpere un teren într-un sat din apropierea Sibiului. A cerut un credit de la două bănci. Amândouă au refuzat-o. La una dintre ele i s-a spus: “Singura ta șansă e un broker de credite. Du-te la Kiwi Finance!”

A luat imediat legătura cu o reprezentantă a Kiwi Finance, Denisa Bălan, și i-a explicat despre ce e vorba. O lună mai tarziu, într-o joi seara, chiar înainte de Vinerea Mare, Gabriela a primit prin telefon vestea că are aprobarea pentru credit. “Nu cred c-am fost în stare să spun nimic timp de 30 de secunde, așa eram de bucuroasă”, își amintește Gabriela, care acum își sfătuiește prietenii care vor să-și ia un credit să apeleze la serviciile Kiwi Finance: “Dacă te duci la ei o să scutești foarte multe dureri de cap, foarte mult timp și ai toate șansele să primești, cu căldură, un sfat avizat și foarte bine documentat. Și nu te costă nimic.“

Ce este Kiwi Finance?

Kiwi Finance este un broker de credite, adică facilitează obținerea unui împrumut de la bancă. ”Facilitarea” e o etichetă simplă și scurtă pentru un pachet complex de servicii care acoperă integral procesul de obținere a unui credit. Practic, din momentul în care ați împuternicit unul dintre membrii echipei (care se numesc și ei tot ”brokeri”) să vă obțină un credit, acesta face analiza financiară, găsește cea mai bună ofertă pentru dumneavoastră, apoi se ocupă de pregătirea tuturor documentelor și de relația cu toate părțile implicate: bancă, notar, agenție imobiliară, evaluator (sau dezvoltator, dacă e cazul), etc. Iar pentru toată această asistență specializată, brokerul nu percepe comision de la client.

”Eu sunt un om foarte ocupat, am mai multe joburi și mi-ar fi fost imposibil să mă ocup de toate astea. N-aș fi reușit să alerg la nu știu câte bănci și să obțin un credit. După ce am vorbit cu Denisa Bălan de la Kiwi am intrat o singură dată în bancă, să semnez contractul de împrumut, și o singură dată la notar, să semnez contractul de vânzare-cumpărare. Toată munca au făcut-o ei. A fost extraordinar de comod pentru mine”, spune Ciprian Muntean, care a obținut cu ajutorul Kiwi Finance un credit substanțial pentru achiziția unei case.

 

Am stat de vorbă pe îndelete cu trei brokeri din echipa Kiwi Finance Sibiu – Olimpia Apetrei, Denisa Bălan și Nicoleta Ghiță – pentru a afla ce avantaje oferă clienților care apelează la serviciile lor și care e valoarea adăugată față de situația în care clienții ar încerca să se descurce pe cont propriu și ar merge la mai multe bănci pentru a obține un credit. Iată care sunt acestea: 

Avem răbdare și timp să ascultăm clienții

kiwi finance - scurtătura fără bătaie de cap și fără nervi pentru un credit la bancă
Denisa Bălan – Kiwi Finance

Prima întâlnire cu clientul e un fel de ”anamneză” a datelor personale și financiare. Îl întrebăm ce vrea, ce venituri are, dacă e angajat sau liber profesionist, ce disponibilități de aport propriu are, dacă e singur sau căsătorit, cerem detalii despre imobilul pe care și-l dorește… E o discuție care durează vreo oră, și pe care clientul o are o singură dată cu noi. Dacă ar merge singur la mai multe bănci, ar trebui să aibă discuția asta la fiecare bancă în parte. Noi avem răbdare, ascultăm, pornim de la ideea că dorința clientului se poate îndeplini și încercăm să găsim soluții, spune Denisa Bălan. 

Cerem mai multe oferte și o alegem pe cea mai avantajoasă

kiwi finance - scurtătura fără bătaie de cap și fără nervi pentru un credit la bancă
Olimpia Apetrei – Kiwi Finance

Sunt peste 100 de produse bancare pe piață. Pe baza ”anamnezei” identificăm variantele potrivite și cerem 5-6 oferte de la trei-patru bănci. Le prezentăm clientului într-o formă care îl ajută să le compare ușor. Facem o analiză comparativă și alegem, împreună cu clientul, oferta cea mai bună, atât din punct de vedere financiar, cât și al eligibilității. Noi aducem aici un mare plus – clientul poate să vadă oferta financiară a băncilor online, dar nu poate ști care bancă l-ar finanța mai degrabă, sau mai mult, sau mai avantajos. Astea sunt detalii care țin de normele si procedurile băncilor, pe care doar angajații băncilor și noi le cunoaștem.

Procentul nostru de comisionare – pe care îl încasăm de la bancă – este același, indiferent de bancă. N-avem niciun motiv să favorizăm o bancă sau alta, suntem total imparțiale.

Pregătim integral dosarul de credit și semnarea contractului

kiwi finance - scurtătura fără bătaie de cap și fără nervi pentru un credit la bancă
Nicoleta Ghita – Kiwi Finance

Din momentul în care clientul și-a dat acordul pentru o anumită bancă, nu mai are nicio bătaie de cap. Noi ne ocupăm de pregătirea integrală a dosarului de credit, cu tot ce presupune asta: adunarea și procesarea documentelor, aprobarea financiară, analiza juridică și evaluarea imobilului, asigurarea etc. Lucrăm ca niște ofițeri de credit: avem acces la soft-urile bancare, cu care prelucrăm datele și documentele clientului, astfel încât de cele mai multe ori dosarul ajunge de la noi la bancă gata aprobat.

Tot noi ținem legătura și cu evaluatorul, cu agentul imobiliar sau cu dezvoltatorul, dacă e cazul. Ne ocupăm și de programarea la notar, astfel încât clientul nu are de făcut decât două drumuri: unul la bancă, pentru semnarea contractului de credit, și unul la notar, pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare.

Dacă putem obține o refinanțare avantajoasă, sunăm!

Relația noastră cu clienții nu se încheie odată ce am finalizat un credit, noi ținem în continuare legătura cu ei. Piața e dinamică – dacă apar oferte noi de creditare facem o verificare a situației financiare a clienților, analizăm încadrarea în ofertele noi, punem totul în balanță și dacă putem obține o refinanțare a creditului în condiții mai avantajoase, o facem. Unele bănci permit renegocierea creditului după un an de la acordare – în cazul ăsta le oferim clienților consiliere.

Pentru persoanele fizice, serviciile noastre sunt gratuite

Discuția cu orice client începe cu această precizare.  Ajutorul pe care un broker Kiwi îl oferă clientului nu costă nimic, deoarece serviciile noastre sunt plătite de bancă după acordarea creditului.

Rețeta de mai sus funcționează: peste 80% dintre cei care apelează la serviciile Kiwi Finance vin prin recomandări de la foștii clienți, bazate pe încrederea și satisfacția acestora. Ca să vă convingeți sunați la 0741755080 sau trimiteți un email la denisa.balan@kiwifinance.ro.

Echipa Kiwi Finance din Sibiu are în prezent șase brokeri – Olimpia Apetrei, Denisa Bălan, Andreea Găldău, Nicoleta Ghiță, Gabriela Păcăleanu și Paul Surtea – și un palmares de invidiat: a obținut trei ani la rând (2018, 2019 și 2020) titlul de “Prima franciză din rețeaua Kiwi Finance din România“ după numărul de clienți și volumul de credite facilitate. În 2021, volumul creditelor facilitate de KF Sibiu a reprezentat aproximativ 10% din totalul creditelor bancare acordate în Sibiu. În 2022, media lunară a creditelor facilitate de Kiwi Finance Sibiu se ridică la cca. 1 milion de Euro.

 

Ultima oră

Comentariul meu