Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a anunţat, miercuri, într-o conferință de presă, depunerea unui proiect de lege care vizează mărirea numărului de parlamentari care să îi reprezinte pe românii din diaspora.
„Am făcut calculele necesare şi potrivit lor ar trebui să avem cel puţin 37 de senatori care să reprezinte diaspora şi 83 de deputaţi aleşi pentru circumscripţia 43 care reprezintă diaspora. În consecinţă, am propus modificarea legii în acest sens astfel încât să existe o reprezentare proporţională a românilor care se află în străinătate şi care merită să aibă apărători direcţi în Legislativul ţării”, a spus Claudiu Târziu, citat de News.ro
Acesta a mai spus că, în prezent, sunt patru deputaţi şi doi senatori care reprezintă diaspora, „în condiţiile în care norma de reprezentare pentru un deputat este de 73.000 de români, iar pentru un senator este de 168.000 de români”.