Se schimbă regulile RCA din septembrie - Ce trebuie să știm
A fost publicată în Monitorul Oficial norma Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care modifică norma 20/2017, privind asigurările auto, adică regulile RCA. Este cea mai importantă schimbare în acest domeniu de la apariția legii 132/2017, orima dedicată exclusiv RCA.

Din 10 septembrie, toți șoferii din România, dar și firmele de asigurare și brokerii se vor supune unor noi reguli privind RCA. Aceasta se întâmplă pentru că vineri, 10 iunie, a fost publicat în Monitorul Oficial actul care odifică norma  ASF 20/2017 privind asigurarea auto în România, relatează Economica.net

Se schimbă regulile RCA din septembrie - Ce trebuie să știm

În mare, așa cum mai anunțase Economica, noua normă vine cu trei modificări majore, două dintre ele premiere pentru piața din România. În primul rând, actul vine să implementeze odificările cerute de Comisia Europeană în ceea ce privește modalitatea în care firmele de asigurare stabilesc prețurile RCA. Practic, din 10 septembrie asigurătorii au liber absolut în această privință, întrucât sunt eliminatea articolele care arătau că ASF trebuie să fie notificat înainte de modificarea tarifelor, iar asigurătorii trebuie să prezinte Autorității fundamentarea acestor modificări. Comisia Europeană a cerut aceste modificări României, în cadrul unei proceduri de infrigement începută încă din 2018. Cum pe calea legislației primare nu s-a reușit implementarea acestor modificări (în ciuda existenței unor proiecte de lege și de OUG în Parlament și la Ministerul Finanțelor) s-a luat decizia ca riscul de infrigement să fie îndepărtat prin legislația secundară. Se revine astfel la situația de dinainte de apariția legii 132/2017, a RCA, în care este suficient ca tarifele asigurătorilor să fie analizate de un actuat independent.

Pentru consumatori, însă, altele sunt modificările de impact. Mai întâi, formularul tipărit pentru constatul amiabil nu mai este obligatoriu. Constatarea se va putea face și electronic, cu ajutorul unei aplicații ce va fi pusă la dispoziție de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR) și asigurătorii emitenți ai polițelor. Șoferii implicați în accidente, în jur de 500.000 anual, scapă de bătăile de cap date de completarea formularului de constatare amiabilă, ce presupunea inclusiv realizarea unei schee a accidentului. Nou aplicație va reda automat inclusiv dinamica evenimentului, cu ajutorul sistemului GPS.

” În cazul completării formularului de Constatarea amiabilă de accident  în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule implicate în accident sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul…Asigurătorii RCA și BAAR dezvoltă și administrează soluțiile tehnice și stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispozițiilor legale privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către A.S.F.”, arată actul normativ.

Tarife diferite în funcție de canalul de vânzare, o premieră pentru România. Reguli diferite pentru mașina la schimb oferită pe perioada reparației

Mecanismul funcționează în felul următor. Noua formă a normei spune că ” Indiferent de canalul de distribuție utilizat, asigurătorul RCA practică aceeași primă de asigurare netă de cheltuieli de distribuție, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat.”. Norma încă în vigoare spune că ” Indiferent de canalul de distribuţie utilizat, asigurătorul RCA practică aceeaşi primă de asigurare, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat. „. Altfel spus, noua normă nu mai face referire la prețul final al RCA, dând libertate asigurătorului să stabilească acest preț în funcție și de cheltuielile pe care le are cu vânzarea. De exemplu, în mod normal, costruiel de vânzarea online sunt mai mici decât cele de vânzarea prin brokeri ssau agenți propriii, iar asta se va putea tradce în prețuri mai mici pentru achiziția online a RCA.

Pe de altă parte, se schimbă și regulile privind lipsa de folosință, cu bătaie mai ales spre mașina la schimb oferită pe perioada reparației. Legea RCA spune că păgubitul beneficiză de o despăgubire și pentru perioada în care nu își poate folosi mașina avariată. Această despăgubire poate fi și sub forma unei sume de bani pe care asigurătorul o oferă păgubitului, însă de cele mai multe ori este vorba despre oferirea unei mașini la schimb pe perioada reparației. Această mașină este pusă la dispoziție de service-uri, în general, și plătită de asigurătorul RCA al șoferului vinovat. În prezent, legea aduce unele limitări în ceea ce privește mașina la schimb. Cea mai importantă vizează modalitatea de stabilirea a perioadei în care este oferită mașina.

” În cazul reparaţiei vehiculului avariat, perioada maximă de indisponibilitate reprezintă timpul normal de reparaţie transformat în zile de lucru prin împărţirea la patru a timpului normat de reparaţie, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA. „, arată actuală normă 20. Noul act elimină această prevedere, dar și altele, în încercarea de a face mai ușoară procedura. Principalul efect va fi că zilele în care păgubitul beneficiază de mașină la schimb nu mai sunt condiționate decât de finalizarea reparației.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică