Parlamentarii vor să introducă în Codul Muncii un nou tip de contract de muncă cu un număr minim, de zero ore, pe săptămână.
Mai exact, angajatorul nu este obligat să garanteze un număr minim de ore, iar angajatul va fi plătit atât cât muncește, relatează Digi24.
Ultimii doi ani au arătat statului, cât și mediului de afaceri că programul de muncă poate fi flexibil, astfel că un proiect inițiat de senatori ai PSD prevede introducerea unui contract de muncă cu minim 0 ore pe săptămână.
Inițiatorii spun că un astfel de contract ar putea aduce beneficii angajatului. În primul rând, flexibilitatea programului, plata în funcție de orele muncite și beneficiile asociate contractului standard de muncă.
Inițiativa este privită cu scepticism
Românii privesc cu destul scepticism un astfel de demers.
„N-am încredere, nu, n-am încredere în sistemul ăsta”, spune un bărbat.
„Ideea este că ar trebui să se plătească și taxe în urma contractului, nu? Ar fi mult mai OK, pentru că așa i s-ar băga anagajatului și o vechime în spate pentru pensie”, arată un tânăr.
„Este o glumiță așa de prost gust, la parlamentarii noștri te aștepti la orice”, comentează un al treilea interlocutor.
La prima vedere, specialiștii în resurse umane spun că propunerea ar putea fi bună.
„La nivel social este un mare, mare beneficiu, pentru că o să integreze o mulțime de oameni. Sunt foarte multe companii care au nevoi foarte fluctuante de forță de muncă, cum sunt unii care au vara foarte multă nevoie de forță de muncă sau dimpotrivă, iarna”, arată George Butunoiu, expert în HR.
Acest tip de contract ar putea introduce în câmpul muncii și oameni care practică activități periodice, precum consultanță juridică sau tehnică, zilieri sau grădinari.
Există însă și o incertitudine cu privire momentul în care este propusă această măsură.
„Mi se pare prea avantajos ca să fie credibil, să nu fie ceva dubios la mijloc, fiindcă nu văd logica, după ce zeci de ani toată lumea a spus că așa ar trebui să fie și n-a fost așa, nu văd ce s-a întâmplat brusc acum”, subliniază George Butunoiu.
Conform proiectului, drepturile salariale se acordă în funcție de orele lucrate, potrivit numărului de ore consemnate de angajator în pontaje.