Judecătorii au decis - Elena Udrea va fi extradată în România

Judecătorii de la Sofia au decis vineri, 10 iunie 2022, ca fostul ministru Elena Udrea să fie extrădat în România. Udrea a stat două luni în arestul din Bulgaria, după ce decizia a fost amânată de 6 ori.

Pe 7 aprilie anul acesta, în ziua în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiție a decis că trebuie să meargă la închisoare, fostul ministru a plecat dis-de-dimineaţă în Bulgaria şi s-a oprit în Sofia, aşteptând acolo să afle verdictul judecătorilor. Când a auzit sentința, a plecat spre Grecia, dar a fost prinsă la vama Kulata de polițiștii bulgari. De atunci se află în arest, scrie libertatea.ro

Procesul a început cu cererea Elenei Udrea de a fi sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), dar doar dacă răspunsul de la această instituție va fi așteptat cu ea în stare de libertate.

În ultimul cuvânt Elena Udrea le-a cerut judecătorilor să respingă extrădarea din „cauza tuturor abuzurilor și încălcărilor de lege” săvârșite împotriva ei. „În al doilea rând, am 20 de ani de politică și nu îmi este frică, dar sunt mama unui copil de trei ani și nu pot să iau în calcul că dacă sunt în stare de așa presiuni și abuzuri, sunt în stare de orice. Care e miza? Nu știu. Există această realitate a unui proces inegal și împotriva integrității mele fizice, vă rog să respingeți”, a spus Udrea.

Elena Udrea este adusă în sala de judecată pentru a i se comunica verdictul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică