român mort pe front în războiul din ucraina - denis avea 33 de ani
Foto: Facebook

Denis Moraraș, un militar din Ucraina cu origine română a murit pe front în război. Denis era originar din suburbia Rosa Stâncă a orașului Cernăuți.

român mort pe front în războiul din ucraina - denis avea 33 de ani

Moartea tânărului în vârstă de 33 de ani a fost anunțată de conducerea Liceului Nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, instituție de învățământ pe care o absolvise Denis, relatează hotnews.ro

„A plecat în eternitate la vârsta de 33 ani… În luptele împotriva agresorului rus și-a dat viața românul din Cernăuți (suburbia Roșa Stânca), fostul absolvent al instituției noastre de învățământ Denis Moraraș.

Este o pierdere ireparabilă pentru familie, rude și toți acei ce l-au cunoscut. Luminoasă îi este amintirea, eternă — fapta lui eroică. Administrația liceului Alexandru cel Bun, cadrele didactice, părinții și elevii exprimă sincere condoleanțe familiei și rudelor îndurerate”, se spune în comunicatul liceului publicat pe Facebook.

În luptele din estul Ucrainei au murit mai mulți soldați de origine română din regiunea Cernăuți. Pe 1 iunie, autoritățile locale au anunțat moartea altor doi români, Dumitru Cojocaru din satul Molnița, comuna Herța și Andrei Rusu din satul Dranița, comuna Mămăliga.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică