VIDEO: Profesor de sport la 75 de ani - Sibianul Ioan Galață: „A fost meseria vieții mele”

Sistemul de învățământ din județul Sibiu se mândrește cu unul dintre cei mai iubiți și pasionați profesori pe care îi are. Ioan Galață, în vârstă de 75 de ani, „șlefuiește” elevii de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, iar de mai bine de cincizeci de ani, îi antrenează pe copii și, mai cu seamă, îi învață care sunt beneficiile pe care le pot avea dacă fac mișcare. 

VIDEO: Profesor de sport la 75 de ani - Sibianul Ioan Galață: „A fost meseria vieții mele”

Profesorul de Educație Fizică și Sport, Ioan Galață, a intrat în învățământ în urmă cu peste cincizeci de ani. De atunci și până astăzi, a instruit o serie de generații, iar la final de carieră colegii profesori, părinții și alți elevi l-au putut vedea din nou „în acțiune”, căci marți, la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu a susținut o lecție deschisă la clasa a II-a. Printre invitați s-a aflat și polițistul Viorel Teacă, cunoscut ca fiind prietenul și îndrumătorul copiilor care îi urmăresc activitatea în mediul online.

Cum arată o oră de sport la „Goga”

Ora de Educație Fizică și Sport este una dintre preferatele elevilor de la Colegiul „Goga”. Sub îndrumarea unuia dintre cei mai în vârstă profesori din județ, cei mici învață că prin mișcare se distrează și au parte de o doză de sănătate. Elevii clasei a II-a B au început ora cu încălzirea, după care au jucat baschet. Încântarea li s-a putut vedea pe chip, fiind cu toții numai un zâmbet.

„Noi orele le-am făcut așa toate. Părinții știu. Când e roșu, transpirat, atunci înseamnă că ai făcut ceva în ora respectivă. Clădim, cărămidă cu cărămidă, pentru a ajunge departe”, a spus profesorul Ioan Galață la finalul orei.

video
play-sharp-fill

„Calitate extraordinară, se vede continuitatea în pregătire. Copiii stăpânesc mecanismul driblingului și a posesiei mingii. Deplasarea este corectă, ceea ce încă o dată accentuez, că există continuitate în pregătire. Dacă toate orele de educație fizică s-ar face sub această formă, ar fi cea mai iubită și mai frumoasă disciplină din sistemul național de învățământ românesc”, a spus un coleg profesor.

„A fost meseria vieții mele”

Cei 52 de ani de când lucrează în învățământ au trecut repede pentru profesorul Ioan Galață. Pe parcursul carierei sale a reușit să formeze o mulțime de sportivi, mulți dintre ei fiind fotbaliști, handbaliști și baschetbaliști în ligi naționale. A făcut cu drag această meserie și a pus pasiune la toate orele, fiindcă și-a dorit să îi învețe pe elevi că mișcarea are un rol extrem de important pentru menținerea sănătății.

„Sunt profesor de educație fizică și am o vechime în învățământ de 52 de ani. Astăzi am prezentat o lecție de educație fizică, o altfel de lecție, în care să ne simțim bine cu copiii și părinții, (…) să alergăm, să ne jucăm, să fim prieteni, să ne iubim, să facem mișcare pentru a fi și mai puternici. Din păcate, această materie a involuat, fiindcă nu mai sunt profesorii de altădată, care erau adevărați profesori, care au participat la toate cursurile în toți anii. Acum lucrurile s-au schimbat în rău.

Am 75 de ani împliniți. Nu știu dacă voi mai continua sau nu, în orice caz, această meserie mi-a plăcut foarte mult, am făcut-o cu pasiune, cu suflet, cu dragoste, cu iubire, a fost meseria vieții mele și într-adevăr mă simt împlinit atunci când mă întâlnesc cu foști elevi de-ai mei, care au fost fotbaliști, handbaliști, baschetbaliști, în ligi și loturi naționale. Ne simțim bine de câte ori ne întâlnim și povestim despre viață, despre sport în general, despre tot ceea ce ține de mișcare”, a spus profesorul Ioan Galață.

video
play-sharp-fill

Profesorul le recomandă sibienilor să facă mișcare mai multă, să plece în drumeții pe munte și să-și înscrie copiii la orice sport. „Le recomand sibienilor să facă multă mișcare și le aduc aminte că, în urmă cu 40 – 50 de ani, sibienii la sfârșit de săptămână puneau rucsacul pe spate și plecau pe munte. Le-aș recomanda părinților să-și ducă copiii să facă mișcare, să facă sport și în general să iasă din cadrul școlii, iar în timpul liber să facă foarte multă mișcare”, a mai spus acesta.

„Este un profesor extraordinar”

Colegii profesori au doar cuvinte de laudă despre dascălul sibian. Îl descriu ca fiind un „profesor extraordinar” și un pedagog desăvârșit.

video
play-sharp-fill

„Am avut astăzi plăcerea și onoarea să vizionăm o lecție metodică a domnului profesor Ioan Galață la clasa a II-a. Un profesor extraordinar, dascăl desăvârșit, pedagog, un exemplu pentru tânăra generație. Aș vrea ca și colegii mai tineri să urmeze exemplul acestui profesor minunat, care din păcate în acest an școlar va pune capăt carierei didactice”, spune Gelu Leicu, profesor de Educație Fizică și Sport la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică