Tragedie la Saga Festival - Doua persoane au murit după ce au consumat droguri

Două persoane ar fi murit în urma unei supradoze după ce mai mulți tineri care participau la Festivalul SAGA din București au fost aduși vineri seara în stare foarte gravă la mai multe spitale din Capital.

Tragedie la Saga Festival - Doua persoane au murit după ce au consumat droguri

Un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă. Tânărul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în șoc cardio-respirator și a fost declarat decedat în ambulanță, a confirmat pentru Gândul.ro Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, relatează Digi24.

Alți trei tineri au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca și Sfântul Pantelimon, tot în șoc cardio-respirator, după ce au consumat substanțe ilegale.

Un al doilea tânăr, care era la Terapie Intensivă, la secția de toxicologie a Spitalului Pantelimon, ar fi decedat sâmbătă, potrivit Gândul.ro.

În total, șapte tineri ar fi ajuns vineri seara la spital, dintre care trei în stare gravă, potrivit surselor Digi24.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, de la Arena Națională, unde au loc concertele, au fost ridicate circa 30 persoane care aveau asupra lor substanțe interzise, mai scrie Gândul.ro.

La rândul său, Agenția Națională Antidrog a postat sâmbătă seara pe contul de Facebook un mesaj de avertizare, însoțit de imagini de la Festivalul SAGA de pe Arena Națională: „Nu amesteca energizantele cu ecstasy” – este sfatul specialiștilor antidrog.

„În ultimii ani a crescut numărul deceselor cauzate de consumul pastilelor de ecstasy cu o concentrație a substanței active foarte mare. Nu amesteca energizantele cu ecstasy. Ai grijă de inima ta! Atmosfera de la festival îți poate da toata energia de care ai nevoie! Hidrateaza-te! Distrează-te la festival, dar ai grijă de tine! Noi suntem aici să te ajutăm să ajungi acasă în siguranță! Cei dragi te asteaptă!”, se arată în postarea agenției.

Organizatorii SAGA Festival confirmă și ei că vineri seara au avut loc unele „evenimente regretabile” și subliniază că echipajele de ambulanță de la fața locului au acționat prompt. Organizatorii transmit într-un comunicat că au „toleranță zero” față de consumul de droguri.

„SAGA Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzis și are zero toleranță pentru posesia lor și un comportament de acest gen. De aceea se încearcă de fiecare dată, prin toate modalitățile, educarea publicului în acest sens.

În ceea ce privește evenimentele regretabile de vineri seară, menționăm faptul că echipajele SMURD și Ambulanță au acționat rapid pentru a le oferi primul ajutor persoanelor în nevoie, la față locului și transport de urgență la spital”, se arată în comunicatul organizatorilor. Ei dau asigurări că au luat toate măsurile necesare pentru a preveni incidente de orice fel.

„La intrarea în perimetrul evenimentului, echipele de securitate controlează în detaliu fiecare persoană care accesează zona. Ca o confirmare a poziției pe care o luăm, reprezentând totodată o constanța pentru noi, este și parteneriatul de anul acesta cu Agenția Națională Antidrog, care este prezența la eveniment cu puncte de informare, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe interzise”, se arată în comunicatul transmis către presă.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică