Trei persoane au fost ucise şi 11 au fost rănite sâmbătă seară, într-un incident armat cu mai mulţi trăgători pe o stradă aglomerată din Philadelphia, în nord-estul SUA.
„Paisprezece persoane, din câte ştim noi, au fost lovite de gloanţe şi spitalizate. Trei dintre aceste persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost declarate decedate după ce au ajuns la spitale cu multiple plăgi prin împuşcare”, a declarat jurnaliştilor inspectorul D.F. Pace, de la poliţia din Philadelphia. Inspectorul Pace a transmis presei locale că agenţii care au intervenit la faţa locului „au observat mai mulţi trăgători activi care au deschis focul asupra mulţimii” în zona South Street, o arteră foarte circulată din Philadelphia.Atac armat în SUA, pe o stradă cu sute de trecători, relatează observatornews.ro
„Vă puteţi imagina că erau sute de oameni care se aflau pe South Street, ca în fiecare sfârşit de săptămână, când a avut loc acest incident armat”, a spus inspectorul, care a adăugat că ofiţerii de poliţie au deschis focul asupra unuia dintre atacatori, dar nu se ştie dacă acesta a fost lovit. Conform Agerpres, presa locală a relatat că nu s-au făcut arestări.
Şir de atacuri armate în Statele Unite ale Americii
După atacul armat din 24 mai dintr-o şcoală din Uvalde, statul Texas, soldat cu 21 de morţi, peste 20 de incidente armate cu mai multe victime au mai avut loc în SUA, potrivit asociaţiei Gun violence archive. Declarând „Ajunge, ajunge!”, preşedintele american Joe Biden a cerut, joi, Congresului să interzică armele de asalt, să extindă verificările de fond şi să implementeze alte măsuri de control al armelor de foc pentru a aborda seria de împuşcături în masă care au lovit Statele Unite, transmite Reuters.