România în topul tărilor din Europa cu cele mai curate lacuri

Nu sunt prea multe clasamente pozitive în care țara noastră să ocupe locuri fruntașe. Cu toate astea, potrivit Agenției Europene de Mediu, a fost făcut un top în care România domină Europa. Anunțul a fost făcut vineri, 3 iunie, odată cu publicarea unui raport al instituției realizat în cooperare cu Comisia Europeană. Evaluarea a fost făcută în 2021, după cele mai stricte standarde ale Uniunii Europene.

Topul în care România ocupă un loc fruntaș

An de an, în lunile de vară, când temperaturile din termometre ating valori caniculare, românii din toate colțurile țării aleg să se răcorească făcând o baie în lacuri sau râuri, însă puțini se gândesc dacă apa în care intră este curată, scrie impact.ro

Se pare că nu avem motive de îngrijorare, din acest punct de vedere. Potrivit unui raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM), în cooperare cu Comisia Europeană, făcut public vineri, 3 iunie, 84% din zonele pentru scăldat din România au fost clasificate drept „excelente”.

Evaluarea s-a făcut anul trecut, în 2021, aplicându-se cele mai stricte standarde ale Uniunii Europene în materie de calitate a apei, în statele membre ale UE, în Albania și în Elveția.

„Raportul anual privind apa pentru scăldat publicat vineri, 3 iunie, arată că, în 2021, aproape 85% din zonele europene pentru scăldat îndeplineau cele mai stricte standarde ale Uniunii Europene în materie de calitate a apei.

Evaluarea oferă o imagine de ansamblu asupra zonelor pentru scăldat cu cea mai bună calitate a apei din întreaga Europă, de care înotătorii pot profita în această vară. Evaluarea, elaborată de Agenţia Europeană de Mediu (AEM) în cooperare cu Comisia Europeană, se bazează pe monitorizarea a 21.859 de zone pentru scăldat din întreaga Europă”, arată CE.

„Acest raport aduce veşti foarte bune celor care fac rezervări pentru vacanţa de vară”

În România, 84% din apele de scăldat sunt considerate excelente. Pe ultimul loc în e clasament se află Polonia, cu un procent de 44,5% ape bune de scăldat, iar pe podium se află Austria (97,7%), urmată de Malta (96,6%) şi Grecia (95,8%).

„Acest raport aduce veşti foarte bune celor care fac rezervări pentru vacanţa de vară pe deplin meritată în zonele de scăldat pitoreşti din Europa. Indiferent dacă destinaţia aleasă este o plajă din Grecia, un lac din Ungaria sau un râu din Franţa, putem fi siguri că marea majoritate a apelor pentru scăldat au o calitate excelentă.

Acest lucru este benefic pentru mediu, pentru sănătatea noastră şi pentru industria turismului din Europa, care se redresează în urma pandemiei. Ne angajăm să menţinem aceste standarde şi să aducem noi îmbunătăţiri pe calea către atingerea obiectivului nostru de reducere la zero a poluării”, a explicat Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit.

Potrivit raportului, anul trecut s-au respectat standardele minime de calitate a apei în 95,2% din zone. În Austria, Malta, Croaţia, Grecia, Cipru, Danemarca şi Germania, cel puţin 90% din apele pentru scăldat se încadrează în categoria „calitate excelentă”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică