piscinele și ștrandurile dau startul sezonului estival - unde ne "bălăcim" vara aceasta la sibiu

Sezonul estival a început și odată cu el piscinele din Sibiu se pregătesc de deschidere. Temperaturile se află într-o continuă creștere, iar nevoia de a ne răcori este din ce în mai mare. Spre deosebire de anii trecuți, vara aceasta putem profita și de noua atracție a Sibiului, Complexul Lacul Binder.

piscinele și ștrandurile dau startul sezonului estival - unde ne "bălăcim" vara aceasta la sibiu

În Sibiu, există numeroase opțiuni pentru a ne răcori într-o zi toridă de vară. Ștrandul Aqua Fun, piscina Versailles, Ocna Sibiului, Lacul lui Binder și Ștrandul din Tălmaciu sunt doar câteva dintre ele. Majoritatea locațiilor s-au deschis, însă unele încă se pregătesc pentru a oferi cele mai bune servicii sibienilor.

Vremea de afară ne anunță că vara este aici, iar timpul pentru „bălăceală” a venit. Reprezentanții piscinei Versailles au anunțat că în această duminică, 5 iunie, dau startul distracției. Aceștia au pregătit suprize pentru cei care vor merge la piscină, incluzând DJ din țară și din străinătate și diverse petreceri. După spusele organizatorilor, anul acesta intrarea costă 40 lei pentru adulți și 20 lei pentru copii. O piscină aproape de oraș, unde poți ajunge rapid cu mașina personală sau cu un mijlocul de transport în comun.

Ștrandul Aqua Fun din Sibiu încă se pregătește pentru deschidere, nefiind stabilită o dată fixă. Momentan, reprezentanții se află în plină activitate de reamenajare și de asamblare a noi tobogane.

piscinele și ștrandurile dau startul sezonului estival - unde ne "bălăcim" vara aceasta la sibiu

 

Piscine din apropiere de Sibiu

Piscina de la Carpentiere Arena, la doar 16 km de Sibiu, așteaptă sibienii care vor să petreacă o zi relaxantă, de la ora 8:30 până la 20:00. Apa din piscină este încălzită la aproximativ 28-30 de grade, perfectă pentru o zi de „bălăceală” cu familia sau prietenii. În jurul piscinei se găsesc zeci de șezlonguri, dar și baldachine pentru cei care preferă un nivel de confort mai mare. De asemenea, doritorii se pot servi de la pool bar-ul amenajat și pot lua masa la terasa. O zi la Carpentiere costă 100 lei și include piscină, saună și ciubăr.

O altă opțiune pentru sibieni este Aqua Club Elatis, un complex turistic cu piscină încălzită la 25 de kilometri de Sibiu. Complexul oferă toate facilitățile pentru a avea parte de o zi de relaxare. Aici se poate înota relaxat, piscina fiind încălzită și de dimensiuni mari. De asemenea, se poate servi și masa sau cumpăra băuturi răcoritoare de la barul și restaurantul din complex. Tarifele la piscină sunt de 20 lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi și studenți.

piscinele și ștrandurile dau startul sezonului estival - unde ne "bălăcim" vara aceasta la sibiu
Sursa: Facebook Aqua Club Elatis

Ștrandul din Tălmaciu se va deschide în acest weekend. La doar câteva minute distanță de mers cu mașina, ștrandul poate reprezenta o altă variantă pentru sibienii care caută un loc unde să se răcorească și să facă plajă. Din punct de vedere al tarifelor, copiii până la 6 ani au intrarea gratuită, de la 6 până la 14 ani, 20 de lei, iar la persoanele care au peste 14 ani intrarea va fi 30 lei.

Piscina Sunshine din Cisnădioara este o altă opțiune la care sibienii pot apela dacă vor să se „bălăcească” în această vară. Reprezentanții se pregătesc de deschidere, iar dacă vremea este bună vor da startul distracției în acest weekend. De marți până joi, taxa este de 35 lei, iar de vineri până luni, 40 lei. Copiii sub 14 ani plătesc cu 10 lei mai puțin.

Lacurile naturale Ocna Sibiului

Lacurile naturale Ocna Sibiului rămân în continuare una dintre opțiunile preferate ale sibienior. Startul sezonului estival s-a dat încă din luna mai. Pentru cei care vor să se răcorească pe Litoralul Ardealului pot profita de prețul promoțional din perioada 28 mai, repsectiv 10 iunie.

Până la ora 18:00, adulții plătesc 20 lei la intrare, iar copiii cu vârste de peste 10 ani, la jumătate. Pentru cei mai mici intrarea este gratuită, iar parcarea costă 10 lei. După ora 18:00, adulții plătesc doar 10 lei, iar copiii au intrare gratuită. După 10 iunie, intrarea pentru adulți costă 30 de lei, iar pentru copiii cu vârste de peste 10 ani, intrarea este 15 lei.

piscinele și ștrandurile dau startul sezonului estival - unde ne "bălăcim" vara aceasta la sibiu

Complexul Lacul Binder

Complexul Lacul Binder este noua atracție a Sibiului în vara aceasta. Noutatea pe care o aduce inaugurarea complexului de agrement este multitudinea de activități pe care le poți face într-o zi călduroasă de vară. Pe lângă faptul că este locul unde se găsește prima plajă artificială din Sibiu, la Lacul Binder se pot practica sporturi nautice: wakeboarding, schi nautic, stand up paddle boarding și canoe. Totodată, sibienii pot juca volei la terenurile special amenajate sau te poți distra la locul de joacă gonflabil de pe apă.

piscinele și ștrandurile dau startul sezonului estival - unde ne "bălăcim" vara aceasta la sibiu

Pentru cei care se gândesc să meargă la plajă într-o zi toridă de vară, tariful este de 15 lei pentru adulți și 5 lei pentru copiii sub 14 ani, iar cei mici sub 3 ani au acces gratuit. Taxa de acces la locul de  joacă plutitor pe apă este de 25 lei pe oră sau 50 lei pentru toată ziua pentru copiii sub 14 ani, iar pentru adulți 35 lei pe oră și 70 lei pentru o zi întreagă. Taxele la ski nautic sau wakeboard variază în funcție de timpul pe care vrei să îl aloci distracției. De exemplu, o oră costă 70 lei și două ore, 105 lei. Toate tarifele se pot găsi în mod integral pe site-ul complexului.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică