Lista localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi, a fost extinsă în această lună, cu noi localităţi după intratea în vigoare a Legii nr. 161/2022. Pe lista localităţilor unde oamnii pot ieşi mai repede la pensie se află şi Copşa Mică.
Mai exact este vorba despre Legea nr. 161/2022 pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 527 din 27 mai 2022 şi care a intrat deja în vigoare, transmite Mediafax.
Prezenta lege aduce modificări alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 prin introducerea mai multor localităţi în lista actuală fără a modifica condiţiile de până acum.
Astfel, persoanele care au locuit în aceste localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, persoanele trebuie să fi locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate şi pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi.
După aceasta modificare, textul alineatului (5) al articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice are următorul cuprins:
“Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, Băiţa din judeţul Bihor, Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul BistriţaNăsăud, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Tichileşti şi Chişcani din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, Bălan, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa din judeţul Maramureş, Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).”