Consiliul Uniunii Europene aprobă noile sancţiuni împotriva Rusiei

Consiliul Uniunii Europene a aprobat joi, cu unele amendamente, al şaselea set de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv embargoul petrolier parţial, afirmă surse politice de la Bruxelles.

Consiliul Uniunii Europene aprobă noile sancţiuni împotriva Rusiei

Noile sancţiuni şi derogările de care beneficiază anumite ţări au fost aprobate în unanimitate de ambasadorii statelor membre UE, afirmă oficiali de la Bruxelles citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro, relatează Mediafax.

Consiliul European a anunţat luni seară o nouă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv reducerea semnificativă a importurilor de petrol. „Vor fi reduse cu 90% importurile de petrol din Rusia în UE până la sfârşitul anului”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Măsurile au fost aprobate formal joi de Consiliul Uniunii Europene.

Acordul este rezultatul unui compromis cu Ungaria, Slovacia şi Cehia, care s-au opus propunerii iniţiale a Comisiei Europene de a opri total, în mod etapizat, importurile de petrol din Rusia. Liderii UE nu au putut ajunge la un acord privind oprirea totală a importurilor de petrol din Rusia, astfel că au acceptat oprirea importurilor pe cale maritimă, iar livrările prin oleoducte vor continua. Polonia şi Germania au fost nevoite să ofere garanţii Ungariei, Slovaciei şi Cehiei că, în cazul în care Rusia va opri ca ripostă exporturile pe cale terestră, vor furniza petrol acestor ţări.

În contextul obiecţiilor formulate de Ungaria, numele Patriarhului Chiril, al Bisericii Ortodoxe Ruse, nu a fost inclus pe lista persoanelor sancţionate.

Decizia Uniunii Europene de a interzice parţial importurile de petrol din Rusia probabil va destabiliza pieţele globale ale energiei, a acuzat Administraţia de la Moscova, considerând această abordare drept „autodistructivă” pentru Blocul comunitar. „Decizia Uniunii Europene de a renunţa parţial la petrolul rusesc şi la produse petroliere, precum şi refuzul de a mai emite asigurări navelor comerciale ruse probabil vor genera noi majorări de preţuri, vor destabiliza pieţele energiei şi vor perturba reţelele de aprovizionare”, a anunţat joi Ministerul de Externe de la Moscova, citat de agenţia Reuters.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică