România ar putea avea mai puține județe - Șeful Camerei de Comerț: ”Să nu mai existe comune sub 5 mii de locuitori”

Şeful Camerei de Comerţ şi Industrie din România susţine că ţara noastră nu mai poate susţine cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti! În consecinţă, este absolută nevoie de o reorganizare.

România ar putea avea mai puține județe - Șeful Camerei de Comerț: ”Să nu mai existe comune sub 5 mii de locuitori”

Mihai Daraban spune că este obligatoriu să nu mai existe nici comune sub 5 mii de locuitori. În plus, în Constituţie nu este precizat numărul de judeţe pe care trebuie să-l aibă România. Iar în contextul actual, reducerea numărului de judeţe echivalează cu o reducere a cheltuielilor, pentru că – dintr-o dată – ar exista mai puţine prefecturi cu personalul aferent, relatează observatornews.ro

Şeful Camerei de Comerţ a atras atenţia că, în ultima perioadă, au apărut tot felul de agenţii de stat, cu misiuni separate, deşi ar fi lesne de inglobat intr-o singura structura. Iar asta înseamnă o nouă tură de cheltuieli care nu fac decât să golească şi mai mult bugetul.

Discuţia despre o regionalizare a Romaniei nu e noua, dateaza de cel putin 10 ani, iar voci din societatea civila si inclusiv fostul ministru al fondurilor europene au sustinut ca ar fi trebuit inclusa ca obiectiv in PNRR.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică