Proiect de lege: Persoane care fug din România după ce au fost condamnate la închisoare vor fi acuzate de evadare

Persoanele condamnate definitiv la închisoare și care nu se predau autorităților în termen de 7 zile vor fi acuzate de evadare, urmând ca pedeapsa pentru această infracțiune să se adauge la pedeapsă inițială, potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiției.

Astfel, „fapta persoanei condamnate definitiv la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se preda organului de poliție în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a respectivei hotărâri de condamnare” va fi asimilată evadării.

Pentru a reglementa și situația persoanelor condamnate definitiv la o pedeapsa privativă de libertate anterior intrării în vigoare a acestui proiect și care se sustrag de la executarea pedepsei, proiectul prevede, sub sancțiunea unei pedepse similare celei prevăzute de dispozițiile Codului penal referitoare la evadare, un termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a legii în care aceste persoane se pot preda organului de poliție, relatează G4Media.

Totodată, se reglementează obligația pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne menționate expres de a sesiza organele de urmărire penală competente să efectueze urmărirea penală cu privire la infracțiunile prevăzute de proiect.

Ministerul Justiției afirmă că a inițiat acest proiect în fața unui „fenomen criminologic care capătă amploare și subminează încrederea în aplicarea legii și în Justiție”, respectiv practica unor condamnați de a fugi din țară înainte de a fi arestați. Cazuri recente și celebre sunt cele ale Elenei Udrea (care a fost reținută în Bulgaria) și Sorin Oprescu (Grecia).

Ministerul pune acest fenomen pe seama unui cumul de cauze probabile: resurse financiare considerabile ale unora dintre condamnați, sentimentul impunității și mentalitate bazată pe lipsă de respect față de lege și Justiție.

Ministerul Justiției argumentează că această creștere a numărului de condamnați care se sustrag pedepsei poate avea importante consecințe nefaste:

  • declanșarea și desfășurarea procedurilor de dare în urmărire, extrădare și predare determină aglomerarea activității organelor de aplicare a legii, mobilizând importante resurse umane, logistice și financiare;
  • subminarea încrederii în aplicarea legii și în Justiție; aplicarea unor pedepse definitive privative de libertate care, în unele cazuri, nu sunt executate din cauza sustragerii celor condamnați de la executare, afectează funcția de exemplaritate a pedepsei și scade încrederea populației în actul de justiție și respectul față de lege, toate acestea reprezentând un factor de risc de amplificare a fenomenului infracțional;
  • sustragerea de la executarea pedepsei reprezintă și o sfidare a autorității statului de a aplica legea și a înfăptui Justiția prin instanțele de judecată.

Prezentul proiect de lege își propune să descurajeze fenomenul criminologic descris mai sus și să sancționeze faptele prin care un condamnat penal se sustrage cu bună știință executării pedepsei penale.

Proiectul de Lege este supus dezbaterii publice pentru un termen de 10 zile calendaristice și ulterior avizării interministeriale din partea instituțiilor implicate în aplicarea viitoarei legi, dacă proiectul va fi adoptat, respectiv Ministerului Afacerilor Interne. Proiectul nu intră în categoria celor pentru care este necesar avizul Consiliului Superior al Magistraturii, însă Ministerul Justiției a înștiințat această instituție cu privire la elaborarea proiectului de lege și va solicita Consiliului Superior al Magistraturii un punct de vedere. De asemenea, Ministerul Justiției va solicita un punct de vedere și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică