Peste 500 de numere de înmatriculare au fost introduse greșit de şoferii care şi-au plătit rovinieta
foto Arhivă

De la începutul anului au fost înregistrate peste 500 de cereri de corectare a unor greșeli făcute la introducerea numerelor de înmatriculare la plata rovinietei sau peajului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Peste 500 de numere de înmatriculare au fost introduse greșit de şoferii care şi-au plătit rovinieta

CNAIR adresează utilizatorilor rețelei de drumuri naționale și autostrăzi rugămintea de a verifica cu atenție datele de identificare ale vehiculelor înainte de achitarea rovinietei/peajului, indiferent de modalitatea aleasă (SMS, în punctele de distribuție, terminale asistate/neasistate, portaluri sau aplicații destinate telefoanelor mobile), transmite Mediafax.

„Această atenționare vine în urma înregistrarii la nivelul CNAIR, de la începutul anului 2022, a unui număr de peste 500 de solicitări de corecție a numerelor de înmatriculare. Multe dintre aceste solicitări au fost transmise ulterior primirii unor procese-verbale de constatare a contravenției”, a anunțat CNAIR.

Potrivit companiei, chiar și în condițiile în care corecțiile solicitate se pot realiza, procesele-verbale de constatare a contravenției încheiate nu pot fi anulate de către CNAIR, ci doar de o instanță de judecată și doar în urma formulării, de către utilizatori, a unor plângeri contravenționale împotriva acestora.

Cele mai des întâlnite erori constatate au fost inversarea cifrelor aferente numărului de înmatriculare a vehicululuisau un caracter greșit din combinația de trei litere aferentă numărului de
înmatriculare.

„Prin urmare, o atenție sporită din partea utilizatorilor la achitarea tarifelor va conduce la evitarea tuturor demersurilor pentru încercarea de anulare a proceselor-verbale de constatare a contravenției și, implicit, la o degrevare a instanțelor de judecată”, transmite CNAIR.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică