Dezvoltarea raţională a sectorului de creştere a animalelor şi implicit a sectorului alimentar are loc prin implementarea unor acţiuni sanitare veterinare care vizează ridicarea nivelului de sănătate a animalelor crescute în scop economic sau de companie, care să garanteze sănătatea populaţiei umane împotriva maladiilor şi infecţiilor, direct sau indirect transmisibile între animale şi de la animale la om.
Reglarea permanentă a stării de sănătate, la populaţia animală şi umană se asigură prin sistemul imunitar care este un mecanism complex de protejare a organismului faţă de viruşi, bacterii, sau alţi agenţi patogeni.
Sistemul imunitar, care reprezintă capacitatea organismului de a se apăra de factorii nocivi şi de a-i anihila, ajutând organismul să se refacă, are un dublu rol, respectiv de a distruge agenţii patogeni, dar şi de a depozita toate datele luptei cu aceştia, pentru a găsi forţa să intervină în cazul în care acelaşi tip de agent patogen îl va reataca.
Sistemul imunitar la animale poate fi slăbit prin:
– nerespectarea normelor tehnologice de creştere şi exploatare a speciilor şi categoriilor de animale, respectiv condiţii optime de biosecuritae, adăpostire, microclimat, zooigienă, furajare, adăpare, exploatare, etc;
– prin stres, cu referire la respectarea condiţiilor de comfort, de transport, odihnă, lipsa companiei animalelor din aceeaşi specie, cruzime sau tratament care pot să le provoace suferinţe psihice;
– folosirea excesiva a medicamentelor, mai ales a antibioticelor, expunerea la poluanţii şi toxinele din mediu, pesticidele si aditivii din sortimentele de furaje administrate;
– neprezentarea animalelor la data stabilită de medicul veterinar pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, specifice, de prevenire şi combatere a bolilor;
Conform specialiştilor din domeniu există două tipuri de imunitate:
– imunitatea înnăscută sau nespecifică care reprezintă zestrea primită de la părinţi, fiind prima linie de apărare a organismului şi care nu poate fi influenţată pe durata vieţii;
– imunitatea dobândită sau specifică, care poate fi modelată prin vaccinare şi prin condiţii de viaţă corespunzătoare;
În perioada actuală, în lumea globalizată, bolile infecţioase sunt tot mai imprevizibile datorate în special unor tulpini noi de microorganisme, boli care pot afecta animalele crescute în scop comercial, animalele de companie, animalele din zona silvatică, dar şi zona lanţului alimentar cu influenţă economică semnificativă.
În cadrul strategiilor şi a programelor stabilite pe diferite perioade, de serviciile sanitare veterinare centrale şi judeţene, pentru asigurarea statusului de sănătate a animalelor domestice şi sălbatice, a corelaţiei dintre bolile animalelor şi transmiterea acestora la om, precum şi pentru asigurarea sănătăţii publice, se urmăreşte menţinerea unui sistem eficient de control al bolilor prin care se are în considerare frecvenţa, aria de răspândire şi evoluţia lor în rândul populaţiilor de animale şi umane, implicarea în calitatea hranei animalelor şi a oamenilor, de consecinţele posibile pe plan social şi economic.
În context, o modalitate vitală de a preveni, de a produce o barieră, sau de a opri evoluţia unei boli o constitue vaccinarea profilactică sau de necesitate a animalelor, activitate care reprezintă un act medical, în responsabilitatea medicului veterinar, argumentat de faptul că acesta, prezent în diferite sisteme şi unităţi de specialitate:
– monitorizează şi examinează starea de sănătate a animalelor, elaborează un program de sănătate specific, stabileşte şi avizează când, pentru ce boală şi ce categorie de animale se vaccinează, precum şi calitatea şi eficienţa vaccinului propus a fi administrat;
– prescrie şi eliberează documente de examinare, diagnosticare, planuri de sănătate, recomandări, prescripţia medicamentelor şi a vaccinurilor, exclusiv;
– medicii veterinari sunt instruiţi referitor la aspectele tehnice de vaccinare, de depozitare, păstrare corectă (respectarea lanţului de frig) modul de administrare, întocmirea şi păstrarea evidenţei pentru imunizarea optimă a animalelor;
– monitorizează şi înregistrează reacţiile post vaccinale, eficacitatea sau lipsa eficacităţii vaccinului;
– certifică oficial şi garantează starea de sănătate a animalului şi faptul că este liber de anumite boli notificabile;
– este împuternicit de stat (statul prin lege, fiind responsabil pentru controlul bolilor) ca răspunzător prin competenţă şi experienţă profesională pentru promovarea şi implementarea programelor naţionale de prevenire şi combatere a bolilor;
– stabileşte necesarul de produse biologice, în baza optimizării numărului de doze, necesare pentru efectuarea vaccinărilor obligatorii şi de necesitate, pentru eficienţa utilizării acestora, dar şi pentru folosirea corespunzătoare a fondului de finanţare destinate achiziţionări de vaccinuri;
Vaccinoprofilaxia se poate realiza:
– în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise în programele obligatorii de imunizare din fiecare ţară;
– în situaţia declanşării unor focare infecto-contagioase ale căror boli beneficiază de un vaccin corespunzător;
– opţional, pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare;
Planificarea şi efectuarea operaţiunilor de vaccinare a animalelor este stabilită prin programul naţional de supraveghere, prevenire şi combatere a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, siguranţa alimentelor, protecţia animalelor şi a mediului, aprobat prin Hotărâre de Guvern.
Statul sprijină activitatea de apărare a sănătăţii animalelor prin asigurarea cadrului instituţional şi juridic, a resurselor financiare şi a bazei tehnico-materiale necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor din domeniul sanitar-veterinar, precum şi prin acordarea crescătorilor de animale sprijin financiar în cadrul programelor de dezvoltare rurală, sau prin diferite forme de subvenţii.
Corpul medical veterinar din România este conştient de rolul şi responsabilitatea sa profesională având ca ţintă asigurarea sănătăţii şi bunăstării animalelor, cu prioritate în prevenirea şi gestionarea bolilor la animale, inclusiv a celor transmisibile de la animale la om şi de asemenea în asigurarea siguranţei alimentare a concetăţenilor.