foto incendiu puternic într-o zonă comercială din capitală
Iquam Photos / Octav Ganea

Un incendiu uriaș a izbucnit luni într-o zonă din nordul orașului București. Foarte mult fum negru se ridică deasupra unei clădirii, iar pompierii intervin la fața locului cu mai multe echipaje.

Incendiul a izbucnit pe acoperișul unei clădiri de pe Șoseaua București Nord din Sectorul 2. Este vorba despre un bloc în construcție și informațiile preliminare arată că ard produse utilizate pentru termoizolația clădirii

La fața locului acționează șase autospeciale, două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Voluntari, o echipă de descarcerare, autoscara și un echipaj SMURD.

Pompierii au localizat incendiul, reușind să oprească flăcările care se puteau extinde la clădirile învecinate. În zonă se află un mare centru comercial.

Pompierii au anunțat că nu sunt persoane rănite și că a fost afectată o suprafață de 200 de metri pătrați.

foto incendiu puternic într-o zonă comercială din capitală
Iquam Photos / Octav Ganea

Ultima oră

Comentariul meu