regizorul român alexandru belc a fost premiat la cannes

Cineastul român Alexandru Belc a fost premiat, vineri seară, la Cannes. Acesta câștigat premiul de regie  în cadrul secțiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, pentru filmul „Metronom”, conform unui comunicat postat pe site-ul evenimentului.

regizorul român alexandru belc a fost premiat la cannes

Filmul spune povestea a doi liceeni care se iubesc şi scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă, în timp ce Ţiriac şi Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972. Când băiatul primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, cei doi tineri știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață, notează Agerpres.

„Metronom” este debutul în lungmetrajul de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, cunoscut până acum pentru documentarele „Cinema, mon amour” (2015) și „8 martie” (2012).

Filmul îi are în distribuţie pe Mara Bugarin, Şerban Lazarovici, Mara Vicol, Vlad Ivanov, Mihai Călin şi Andreea Bibiri. Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru. „Metronom” este o producție Strada Film Internațional (România), Midralgar (Franța) și Chainsaw Europe, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și La Region Nouvelle-Aquitaine și cu suportul Catena, OMD România și Friesland Câmpina.

Premiul pentru cel mai bun film din Un Certain Regard a fost câștigat de producția franceză „Les pires”, de Lise Akoka și Romane Gueret, iar premiul juriului a fost obținut de filmul pakistanez „Joyland”, de Saim Sadiq. Premiul pentru cea mai bună interpretare a fost acordat actriței Vicky Krieps („Corsage”) și actorului Adam Bessa („Harka”). Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost atribuit filmului „Mediterranean Fever”, al regizoarei Maha Haj, iar premiul „Coup de cour” a ajuns la „Rodeo”, de Lola Quivoron. Juriul secțiunii Un Certain Regard a fost prezidat de actrița, regizoarea și producătoarea Valeria Golino și i-a mai avut ca membri pe regizoarea Debra Granik, actrița Joanna Kulig, actorul și cântărețul Benjamin Biolay și actorul și producătorul Edgar Ramírez.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică