Politiști reținuți pentru tentativă de omor - Au bătut un bărbat până a ajuns pe masa de operație
FOTO arhivă

Patru politiști de la trupele speciale din județul Gorj, acuzați că au bătut un bărbat pe care îl escortau, au fost arestați pentru tentativă de omor și tortură. Victima, bătută crunt cu pumnii și picioarele, a ajuns direct în sala de operație.

Patru polițiști de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Gorj au fost reținuți joi seară pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tentativă de omor şi tortură, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Cei patru polițiști au particpat cu câteva zile în urmă la prinderea unui suspect care lovise cu mașina un alt polițist și a fugit de la locul faptei.

„Se arată că deşi nu s-au confruntat cu o opoziţie a victimei, atât în autospeciala aparţinând MAI, cât şi în incinta sediului Poliţiei Oraşului Novaci, suspecţii au exercitat acte de violenţă asupra acesteia, în timp ce se afla încătuşată cu mâinile la spate, lovind-o cu intensitate deosebită cu pumnii, genunchii, picioarele încălţate cu ghete tip bocanc şi baston tip tomfă, atât în zone vitale, respectiv ficat, torace, splină, coaste, cât şi la nivelul braţelor şi spatelui, producându-i multiple fracturi şi rupturi ale organelor interne, leziunile traumatice produse necesitând pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei, relatează Digi24.

Se mai reţine de procuror că în exercitarea actelor de violenţă suspecţii au urmărit să producă persoanei vătămate D.C. suferinţe fizice de o mare intensitate în scopul obţinerii de informaţii de la aceasta, respectiv pentru a afla locul în care persoana vătămată ascunsese autoturismul implicat în săvârşirea infracţiunii de ultraj, având în vedere că persoana vătămată D.C. condusese anterior lucrătorii de poliţie în alte locaţii decât cea reală”, se arată în comunicatul Parchetului.

Procurorii continuă cercetările împreună cu poliţia judiciară din cadrul Compartimentului de Control Intern şi Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Ultima oră

Un răspuns la “Politiști reținuți pentru tentativă de omor – Au bătut un bărbat până a ajuns pe masa de operație”