Primarul Astrid Fodor consideră că Poliția Locală este eficientă și spune că anumite cazuri negative care fac referire la agenți reprezintă doar incidente izolate. În plus, edilul precizează că, în afară de Locală, nu mai vede „altă poliție în oraș”, deși există și alte instituții abilitate să asigure ordinea și liniștea publică.
Consilierul local Raul Apostoiu din partea USR i-a cerut primarului Astrid Fodor, în ședința Consiliului Local de joi, detalii privind strategia pentru rezolvarea uneia dintre problemele principale din oraș, consideră el, și anume a parcărilor. Acesta a prezentat o situație în care un cetățean a parcat neregulamentar, iar un sibian a sesizat toate cele întâmplate prin aplicația Sibiu City App. Agenții de la Poliția Locală au mers la fața locului, l-au întâlnit pe individul parcat pe zona pietonală, însă nu l-au amendat. Cu toate acestea, sesizarea a fost închisă, reclamantul primind drept răspuns că șoferul nu a mai fost găsit la fața locului. Apostoiu i-a cerut lui Fodor detalii privind concluziile studiilor în privința parcărilor, întrebând-o totodată dacă are un set de măsuri pentru ca problema să se mai amelioreze.
„Una din problemele principale din Sibiu este lipsa parcărilor. În septembrie 2021 am propus o strategie privind parcările din oraș. Au trecut patru luni de la finalizarea chestionarului de către sibieni, iar situația locurilor de parcare nu dă semne de îmbunătățire în ciuda investițiilor de modernizare. Lipsa lor contribuie la abuzuri. O situație gravă, semnalată de un cetățean prin aplicație, cu poze, este o parcare a unui șofer arogant pe zona pietonală în fața bisericii din Ștrand, unde echipajul nu a aplicat contravenție. Cetățeanul a primit după o oră că la verificarea efectuată s-a constatat că în zonă nu mai erau autoturisme, iar sesizarea a fost închisă. Practic echipajul respectiv a ales să mintă, în loc să aplice legea, în defavoarea cetățeanului care, prin spirit civic, a încercat să semnaleze un abuz întâlnit tot mai des în Sibiu. Vă rog, doamna primar, să ne ziceți când vor fi prezentate concluziile studiilor privind parcările și dacă aveți un set de măsuri imediate care să amelioreze presiunea pe locurile de parcare din oraș, dar și dacă aveți în vedere eficientizarea serviciilor asigurate de Poliția Locală în vederea susținerii acelei strategii”, a spus Apostoiu în ședința CL de joi.
Astrid Fodor a precizat că i-a fost deja prezentată o variantă a strategiei, însă nu a fost de acord cu ea. „Am cerut a doua variantă, e în analiză la comisiile de specialitate. Strategia cred că va intra într-o dezbatere publică până la data de 15 iunie”, a spus Fodor.
Primarul Sibiului: „Poliția Locală este pe toate străzile. Altă poliție eu nu prea mai văd”
În ceea ce privește eficiența Poliției Locale, Fodor i-a lăudat pe agenți, menționând că doar pe ei îi vede pe stradă, deși mai există și alte organe abilitate să aplice legea. „În ceea ce privește eficiența Poliției Locale, sunt cazuri izolate, dar nu putem acuza Poliția Locală că nu este eficientă. Dacă urmărim, pe străzi nu se vede decât Poliția Locală. Poliția Locală este pe toate străzile, în toate cartierele, în rest eu nu prea văd altă poliție pe străzi, deși ar trebui să mai fie și alții, că nu există numai Poliție Locală. Așa că aceste incidente o să le analizăm să vedem, sunt izolate, de fiecare dată le discutăm cu Poliția Locală. Dar în ceea ce privește criticile aduse eficienței, poate mai adresați critici și altor instituții care ar trebui să aibă grijă de ordinea și liniștea publică și de problemele de circulație din municipiul Sibiu”, a spus Astrid Fodor.
Apostoiu i-a răspuns că la mai multe sesizări primite pe intervenții, Poliția Locală a dat un răspuns simplu, fiind apoi închise. „Întrebarea pe care v-am adresat-o a fost dacă aveți în vedere o eficientizare din punctul de vedere al creșterii resurselor de polițiști pentru că problema parcărilor neregulamentare se păstrează”.
„Deci dumneavoastră mă întrebați dacă mai angajăm polițiști locali, da? Poate faceți o analiză a fondului de salarizare și după aceea discutăm de angajări a polițiștilor locali. Domnul director general al Poliției Locale susține că are suficienți polițiști locali în ceea ce privește atribuțiile”, a replicat Astrid Fodor.