Tichetele sociale ar putea fi distribuite românilor în luna iunie sau iulie

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat faptul că tichetele sociale vor fi distribuite românilor în luna iunie, iar ce rămâne în prima parte din iulie.

Tichetele sociale ar putea fi distribuite românilor în luna iunie sau iulie

„Prima tranşă se va derula prin distribuirea acestor vouchere pentru persoanele vulnerabile pe o perioadă cuprinsă între luna iunie şi iulie, dar noi încercăm ca în luna iunie să fie distribuite marea majoritate a acestor vouchere şi ce rămâne în prima parte din luna iulie. Îi asigur pe toţi beneficiarii că îşi vor primi dreptul (până la finalul lunii iulie n.r.), în cel mai rău caz se întâmplă acest lucru. Avem aproape 3 milioane de vouchere de distribuit, iar acest volum este imens, dar aceasta nu ne scuteşte ca să nu ajungă voucherele în timpul pe care îl avem la dispoziţie, respectiv luna iunie şi iulie. Restul care va rămâne la sfârşit de lună iunie, ne mobilizăm, astfel încât în prima parte a lunii iulie toată lumea să aibă aceste vouchere distribuite, dar şi banii”, a precizat Boloş, relatează economica.net

El a menţionat că voucherele care se distribuie până în data de 10 iunie se vor încărca în 2-3 zile, conform mecanismului specific de plată a banilor, care presupune deschiderea de credite bugetare şi apoi viramentul pe care îl face unitatea emitentă.

CITEȘTE ȘI Cardurile sociale pentru românii defavorizați vor fi distribuite prin poștă

„Decalajul între data la care e distribuit cardul, să zicem în 10 iunie, încărcăm până în 15 iunie, dar nu aş vrea să avansez termene ci aş vrea să discut încă o dată cu emitenţii de carduri, pentru că munca lor este cea mai grea, aceea de a întocmi ordinele de plată pentru fiecare dintre beneficiarii de pe listă. Dar repet tranşele se vor plăti conform celor stabilite şi anunţate potrivit programului de măsuri economico-sociale”, a mai spus Boloş.

Întrebat despre ceea ce a transmis directorul Poştei Române, respectiv că voucherele vor ajunge la beneficiari abia în luna august, şeful MIPE a răspuns: „Eu nu ştiu ce a declarat directorul Poştei Române, eu ştiu realitatea, şi anume că avem o convenţie încheiată inclusiv cu Poşta Română şi că are acest termen la dispoziţie pe care trebuie să îl respecte, pentru că are o convenţie, termene şi noi îi plătim aceste servicii, deci se va mobiliza astfel încât să îşi respecte convenţia pe care a încheiat-o”.

El a adăugat că Poşta Română nu este în coordonarea MIPE, dar având această convenţie semnată şi un termen asumat, „va trebui să îl respecte”. „Tranşa I este cea mai dificilă, după care tranşele doi, trei, patru se rezumă doar la a încărca cardurile cu bani, deci va fi mult mai uşor, de aceea fac apel la beneficiarii de vouchere sociale, dacă vor apărea aceste sincope să le sesizeze din timp şi noi încercăm să fim operativi”, a subliniat Marcel Boloş.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 9 mai, măsura referitoare la tichetele sociale care vor fi acordate mai multor categorii de persoane care se află în risc de deprivare materială şi de sărăcie extremă. Aceştia vor beneficia, o dată la două luni, de un voucher social în valoare de 250 de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică