Un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat în județul Vâlcea, a fost reținut luni de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Omul a intrat într-o casă aflată în construcție din Sibiu și a sustras bunuri de 2.500 lei.
„Polițiștii specializați în investigații criminale, în urma activităților specifice efectuate, au stabilit că bărbatul, în noaptea de 21/22 mai a.c., ar fi pătruns în curtea unui imobil aflat în construcție din municipiul Sibiu, și ulterior în imobil, de unde ar fi tăiat și sustras mai multe componente ale instalației termice, cauzând un prejudiciu de 2.500 lei”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.