Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care se plimba cu trotineta în parcul Sub Arini din municipiul Sibiu, s-a rănit grav după ce a căzut la pământ. Acesta este în stare de inconștiență.
Potrivit polițiștilor sibieni, omul se afla pe o bicicletă electrică. Pe o alee din parc, el a căzut. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care un bărbat de aproximativ 50 de ani, în timp ce conducea o trotinetă electrică, a căzut pe o alee din Parcul Sub Arini, în municipiul Sibiu”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul primește îngrijiri medicale la fața locului, în acest moment fiind inconștient.
„La sosirea forțelor, bărbatul se află în stop-cardio respirator și ii s-au aplicat manevrele de resuscitare.
Din fericire acesta a răspuns manevrelor și a fost transportat de urgență la UPU Sibiu în stare de inconștiență și cu un traumatism cranio cerebral grav”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care se plimba cu trotineta” … „Potrivit polițiștilor sibieni, omul se afla pe o bicicletă electrică.” …. „.. efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care un bărbat de aproximativ 50 de ani, în timp ce conducea o trotinetă electrică” … deci pana la urma e trotineta sau bicicleta ?