Am fi crezut că pandemia ne-a învățat să fim mai responsabili atunci când vine vorba de sănătatea și siguranța noastră. De fapt, unii dintre noi nu au învățat nimic și probabil câștigurile financiare sunt mai importante decât cei de la care se încasează bani. Pentru că altfel nu se poate explica de ce în autobuzele care circulă între Cristian și Sibiu se iau mai mulți pasageri decât capacitatea mașinii, oameni care sunt nevoiți să stea în picioare, în înghesuială.
Autobuzele care leagă Cristianul de Sibiu sunt mereu pline, mai ales dimineața când oamenii merg către școală și serviciu și la orele după amiezii, când se întorc acasă. Chiar și așa, normele de siguranță ar trebui respectate. Dar, călătorii nu au parte de acest lucru, pentru că mereu urcă în autobuz mai multe persoane decât locurile pe scaune. Și așa se creează înghesuială, iar în eventualitatea unui eveniment rutier nimeni nu ar fi în siguranță.
”Așa arată autobuzele. Sunt curse puține, iar prețul abonamentului este destul de mare. Asta e situația de ani de zile, inclusiv în pandemie așa a fost. Bani se cer, îi plătim, dar condiții ioc. Stăm așa, claie peste grămadă, la o frână mergem unii peste alții. Dar, nu avem ce face. Nu știu de ce nu suplimentează autobuzele să putem circula în condiții normale”, spune una dintre pasagerele care face naveta de la Cristian la Sibiu.
Primarul din Cristian cunoaște situația, da deocamdată nu poate face nimic. ”Aceste curse nu au nicio legătură cu primăria. Noi nu putem băga autobuze, ne-am gândit, pentru că nu ne dă nimeni stații unde să oprească în oraș. Iar ca să ducem oamenii până la sensul giratoriu la intrarea în oraș, nu am făcut nimic. Așteptăm autobuzele din programul transport metropolitan și atunci se va îmbunătăți situația”, spune Ioan Seuchea.
Ora de Sibiu a cerut un punct de vedere despre acest subiect companiei Atlassib, cea care efectuează aceste curse, dar nu s-a primit niciun răspuns spână la ora publicării articolului.