Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” revine la Muzeul în Aer Liber

77 de elevi din 26 unități școlare, conexe sau ateliere individuale care provin din 16 localități din județul Sibiu, s-au înscris la faza județeană a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Evenimentul va începe mâine, 18.05.2022 (miercuri), în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și se va încheia vineri, 20.05.2022.

Orar: zilnic, între 9.30 – 11.00 concurs; 11.00 – 13.00 deliberare juriu (sala poate fi vizitată); premiere

  • participă copii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban;
  • concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul concursului;
  • prezenţa în concurs este aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent;

Program/ LOCAȚII:

Ziua I/ 18 mai 2022 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă

Locație: Muzeul în aer liber/ Hostel Diana/ Sala de Conferințe

Ziua 2/ 19 mai 2022 – secțiuni: țesut la război orizontal; împletit ciucuri pe lemn; țesut ciucuri pe chelteu; cusut; brodat; confecționat port popular; dantelă cu suveica; croșetat; confecționat opinci; prelucrare piele/ împletit bice; artă decorativă

Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA/ Sala AUDITORIUM

Ziua 3/ 20 mai 2022 – secțiuni: prelucrare artistică a lemnului, pirogravură, sculptură lemn/ bâte ciobănești, mobilier pictat, olărit, modelat lut, confecționat măști

Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA/ Sala CHANGES

Ultima oră

Comentariul meu

Publică