FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand - Locuitorii din zonă sunt revoltați - “Au hașurat asfaltul”

Lucrările din cartierul Ștrand avansează, iar pe multe străzi se apropie de final sau chiar s-au terminat. Este situația străzii Ștrandului, unde de câteva zile s-au realizat și marcajele de pe șosea. Doar că, locuitorii de acolo au avut o surpriză neplăcută: noile marcaje au ”furat„ zeci de locuri de parcare. Asta pentru că, spun oamenii, toate au fost prost gândite.

Nu este prima dată când sibienii din Ștrand sunt nemulțumiți de lucrările din cartier. Anul trecut se plângeau de praful provenit de pe șantier și de dezordinea creată.

CITEȘTE: VIDEO FOTO – Lucrările din Ștrand, motiv de nemulțumire pentru locatarii – „Execuție greoaie și copaci tăiați”

Dar, încă de la început oamenii s-au plâns de faptul că sunt tăiați copacii. Spuneau ei în vara lui 2020 că sute de exemplare mature care asigurat un aer cât de cât curat în zonă au fost puse la pământ.

CITEȘTE: VIDEO FOTO: Revoltă în cartierul Ștrand – Spațiul verde, ras cu buldozerele – „Ne distrug cartierul, smulg toți copacii”

Aceleași probleme le-au semnalat și în luna aprilie a acestui an. Practic, cu cât înaintează lucrările, cu atât oamenii sunt mai nemulțumiți.

CITEȘTE: VIDEO Copaci lichidați pe strada Oașului, din Ștrand – „Nu o să mai trăim noi să vedem verdeața care a fost”

Pe lângă tăierea copacilor, locurile de parcare reprezintă un subiect la fel de spinos. De această dată, după terminarea lucrărilor de pe strada Ștrandului a fost refăcut și marcajul de pe șosea. Și nu dar refăcut, ci și reconfigurat, pentru că în fața unui bloc de pe această stradă o porțiune, unde înainte se parca, a fost acum hașurată. S-au luat astfel cel puțin trei locuri de parcare, și doar aici, pentru că situația este similară, spun oamenii, și în alte zone.

FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand - Locuitorii din zonă sunt revoltați - “Au hașurat asfaltul” FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand - Locuitorii din zonă sunt revoltați - “Au hașurat asfaltul” FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand - Locuitorii din zonă sunt revoltați - “Au hașurat asfaltul” FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand - Locuitorii din zonă sunt revoltați - “Au hașurat asfaltul”

”Am plecat miercuri de acasă, iar vineri seara când m-am întors nu am avut unde parca. La scara aceasta sunt 14 apartamente, deci ar trebui un minim de 10 lo9curi de parcare. Nici înainte nu erau suficiente, dar cumva ne descurcam. Acum au hașurat aici pentru o intersecție cu o străduță înfundată care dă la școală. Nu este cine știe ce intersecție circulată, și oricum toți cei care ies de acolo e asigură. Pentru ce au hașurat și au luat trei locuri de parcare? Nu are niciun sens. La fel, mai încolo, în loc să fie marcate locurile de parcare la 5 metri cât scrie în normativ, sunt marcate la 6 metri sau mai mult. Și uite așa se mai pierd câteva locuri. Este bătaie de joc. Acum da, pare că sunt suficiente locuri, dar e lumea plecată prin concedii, a venit căldura. Să vedeți iarna cum e sau seara când dai ture în jurul blocului și te apucă nervii. Pe cine interesează? Pe nimeni”, spune o sibiancă ce locuiește pe strada Ștrandului.

Aceasta spune că împreună cu vecinii au făcut o sesizare la Primăria Sibiu, dar li s-a răspuns că nu este obligația lor să creeze locuri de parcare pentru proprietarii din zonă.

FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand - Locuitorii din zonă sunt revoltați - “Au hașurat asfaltul” FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand - Locuitorii din zonă sunt revoltați - “Au hașurat asfaltul” FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand - Locuitorii din zonă sunt revoltați - “Au hașurat asfaltul”

 

 

 

Ultima oră

3 răspunsuri la “FOTO Zeci de locuri de parcare desființate în Ștrand – Locuitorii din zonă sunt revoltați – “Au hașurat asfaltul””