Sibienii se pot autorecenza până pe 27 mai la unul din cele şapte centre puse la dispoziţie de Primărie

În contextul în care numărul de chestionare completate online de către cetățeni în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor a înregistrat o creștere foarte mare în ultimele zile, Comisia Centrală a hotărât prelungirea termenului pentru etapa de autorecenzare online, până în data de 27 mai inclusiv.

Reamintim sibienilor că se pot autorecenza online, pe https://www.recensamantromania.ro/ sau să solicite sprijin în acest sens în unul dintre cele 7 centre de autorecenzare asistată, amenajate de Primăria Sibiu în sediile Primăriei Sibiu din Piața Mare și de pe bulevardul Victoriei, în sediul Direcției Fiscale de pe str. Turismului, la Cantina Municipiului Sibiu de pe Calea Gușteriței, în clădirea administrativă de la Cimitirul Municipal, la sediul SC Apă Canal de pe str. Eschile și în clădirea administrativă a Pieței Cibin. Funcționarea acestora se prelungește, de asemenea, până în 27 mai.

Ca urmare a acestei prelungiri, etapa de colectare a datelor în teren, prin intermediul recenzorilor, va începe în data de 31 mai și se va încheia în 17 iulie.

Ultima oră