Preotul sibian care aduce copiii aproape de credință prin șah – Adrian Drăgușin: „ Sâmbăta ne adunăm la biserică să jucăm”
Sursa: Facebook - Adrian Drăgușin

Adrian Drăgușin este preot, profesor, fiind o persoană foarte implicată în comunitatea din care provine. Acesta este de acord că menținerea credinței nu este decât un dar de la Dumnezeu, care încă se mai mențin în contextul în care societatea democratică are tot felul de provocări, dat fiind și contextul actual în care mass-media creează panică și stări negative în rândul societății.

Acesta este de părere că noua generație de copii este una extraordinară, copiii fiind foarte deschiși, pun foarte multe întrebări axate pe curiozitățile lor la care primesc răspunsuri, ceea ce, crede preotul este o dovadă de încredere.

„Când vin și te întreabă chestiuni care te frământă este maxima reușită în educație pentru că au foarte mare încredere, nu doar în mine, ci și în colegi. Vin la școală copii cu probleme în familie, sunt copii ce provin din medii defavorizate, din familii monoparentale sau care nu mai sunt crescuți de părinții biologici. Fiecare trebuie luat firesc, cu provocările lui. Dacă reușim să-i luăm firesc, eu cred că reușim. Prin legătura pe care încercăm să o facem cu biserica prin ora de religie se deschid fantastic. Ei au reticențe doar în aparență, ni se pare doar că tineretul este mai distant față de biserică, și eu mi-aș dori să fie mai mulți tineri la biserică, dar ei nu sunt reticenți, nici distanți, doar nu și-au găsit locul, nu identifică ceva în care să se regăsească sau poate că noi, cei ce slujim, nu reușim să ne poziționăm așa cum trebuie, să ne vadă dintr-o zonă în care să se simtă confortabil, adică să vină la biserică pentru că și-au găsit o motivație. Altfel vin de câteva ori, apoi dispar” spune Adrian Drăgușin.

„De o vreme am simțit nevoia să ne adresăm și altor categorii de persoane, am observat că elevii se simt mult mai în largul lor când participă la astfel de activități, care se desfășoară cât de cât regulat și se regăsesc apoi și în biserică. Cei mai mulți dintre ei și rămân. Am avut și încă am ore de religie, dar în școală abordarea este puțin diferită, din 10 familii, părinții doar ai unuia sau doi copii ajung regulat la biserică. În cadrul școlii au o nouă șansă de conectare cu biserică. Copiii sunt ființe foarte sincere, dacă simt că faci lucrurile de mântuială sau că ești mai distant nu mai reacționează, dacă simt că te deschizi către ei și îi asculți, rămân în legătură și te caută, te sună, mai ales cei mari, când au îndoieli”, spune preotul Adrian Drăgușin.

Preotul sibian care aduce copiii aproape de credință prin șah – Adrian Drăgușin: „ Sâmbăta ne adunăm la biserică să jucăm”
Sursa: Facebook – Adrian Drăgușin

Acesta mărturisește că primește adesea de la copii întrebări, dar una dintre cele care i-au rămas în minte este: „Dacă Dumnezeu respectă libertatea omului, atunci de ce urmează o pedeapsă, impropriu spus, pentru cei ce fac fapte rele?”

„În viziunea lui, dacă Dumnezeu ar respecta libertatea omului, nu ar trebui să fie fie pedepsite cele rele. Aici te bagă într-o filosofie destul de complexă și ei așteaptă răspunsuri concrete, nu citate din manuale”, spune preotul.

Un alt fenomen care l-a impresionat pe preot este faptul că prin copii a reușit să aducă la biserică și părinții. Acesta povestește că vin copii mici la biserică, se așază în fața altarului, fiind ajutoare de nădejde, apoi vin și părinții. Preotul consideră că ora de religie este o mare șansă pentru că, cel puțin în mediul rural, în jur de 7-8 din 10 copii nu vin la biserică, iar la ora de religie se creează o conexiune prin care copiii sunt atrași spre biserică. Acesta este de părere că biserica are datoria să aducă oamenii în interiorul său.

Șahul – metoda prin care copiii sunt atrași către biserică

Preotul sibian care aduce copiii aproape de credință prin șah – Adrian Drăgușin: „ Sâmbăta ne adunăm la biserică să jucăm”
Sursa: Facebook – Adrian Drăgușin

Adrian este o persoană foarte implicată în comunitatea din care provine, fiind implicat și în activități de șah,  pe care le desfășoară cu copiii, deoarece consideră că aceștia devin mult mai apropiați în momentul în care sunt implicați și în activități extrașcolare, șahul fiind un joc al minții pe care acesta îl îndrăgește încă de când era mic.

„Am avut șansa de a participa cu copiii care participă la clubul de șah la competiții, avem trei echipe- Sibiu, Sadu și Agârbiciu, iar copiii sunt foarte implicați. În septembrie 2021 au intrat în prima competiție, care s-a dovedit a fi un internațională, ceea ce nu știam nici măcar noi când ne-am înscris”, spune Adrian Drăgușin.

Acesta povestește că s-a clasat în prima treime a clasamentului cu copiii la competiție, ceea ce consideră că este mai mult decât onorabil pentru un prim contact cu o astfel de competiție.

„E o provocare, dar toate activitățile pe care îi implici pe ei în afara cadrului școlar sunt benefice pentru ei. Am reuși să îi înscriem în clubul de șah de la Mediaș, de la Sibiu” spune preotul. O altă echipă o avem la Sadu, unde în fiecare sâmbătă ne adunăm și jucăm șah cu copiii, încercăm să facem și o selecție, totodată, iar pe cei mai buni îi promovăm, deja încep să aibă cupe, medalii, distincții.

 

Ultima oră